A fost un un exemplu în educaţie, cultură, îndrumarea tinerilor : Tudor Opriş.(1926-2015) Mentorul generaţiilor succesive de poeţi, întemeietorul Cenaclului „Săgetătorul” din care şi-au luat zborul atâtea nume devenite, cu timpul, de prim plan în viaţa noastră culturală.
A scris zeci şi zeci de cărţi de popularizare a ştiinţei, mai cu semă din zona ştiinţelor naturale pe care le adora. A scris despre soarta învăţământului românesc, nefiindu-i teamă că va atrage antipatii şi adversari redutabili.
Profesorul şi scriitorul Tudor Opriş lupta pentru o şcoală de calitate, pentru o cultură generală a liceenilor, pentru dreptul acestora de a se exprima liber.
Profesor de franceză, Tudor Opriş era un filolog pur sânge, îndrăgostit de literatură. Şi-a scris o parte din amintiri iar ele sunt elogiul unor mari autori: Călinescu, Papadima, Vianu, Streinu,Arghezi,Bacovia.
Şi-a risipit cu generozitate timpul şi viaţa publicând sute de poeţi, insuflându-le mândria şi dorinţa de a-şi vedea numele tipărit pe o carte, animând tabere literare şi cenacluri, reviste şi publicaţii de tot felul. Şi-a publicat poeziile în plachete de versuri ilustrate de soţia sa, graficiana Elena Boariu -Opriş şi şi-a reunit articolele scrise cu patos şi obiectivitate.
A vorbit la telefon mii de ore, sfătuind sute de tineri din multe generaţii literare, începând cu anii 60 şi până în ultimul său an de viaţă. Felul în care tinerii de ieri şi adulţii de azi şi-l amintesc acum, la comemorare, la clipa de remember, dovedeşte faptul că, cel puţin din perspectiva calităţii umane care se vede în recunoştinţă, nu s-a înşelat. „Există oameni care poartă în ei harul, generozitatea de a-i învăţa pe ceilalţi.ProfesorulTudor Opriş este un Domnu Trandafir al ultimelor generaţii literare, un Don Quijotte şi plin de har , maestru în calambururi şi asociaţii de idei, scriitor de vastă cultură şi uriaşă documentare, spirit cercetător cu o 
incredibilă putere de muncă, în esenţa ei , altruistă.Filmul pe care i l-am dedicat este presarat cu dialogurile pe care le-am avut cu domnia sa, purtate în faţa aparatului de filmat, în Gradina Cişmigiu, aproape de liceul în care în acei ani preda la catedră şi acasă la domnia sa. Acestea au fost dialoguri filmate, sub ochiul discret al operatorului, dialoguri pentru public, pentru memoria peliculei, făcute la insistenţa mea. Celelalte dialoguri, pe care le-am avut, ore întregi de discuţii pasionate în care profesorul se înflacărează şi pur şi simplu nu mai reuşeşti să plasezi o vorbă , atâta informaţie ţâşneşte şi atâta umor sau nostalgie, amintire şi emoţie, haz şi haz de necaz, toate laolaltă, căci el este un personaj total nepereche, insolit şi irepetabil.Mereu cu zâmbetul pe buze şi mai ales posedând o desăvârşită naturaleţe, domnul profesor, acel căruia i-au scris atatia tineri cu nerăbdare, cu freamăt, cu emoţie netrucată, aşteptand un semn, o scrisoare ori să-şi vadă numele tipărit sub câteva versuri sau o pagină de proză, nu a obosit nici o clipă. Îmi vine să spun : nu s-a schimbat. I-am scris şi eu acum vreun sfert de veac. Dintr-o dată , când mă gândesc la asta, tonul capătă parcă o altă gravitate. Şi am văzut atunci şi am înţeles acum ce înseamnă puterea altruismului, o arhitectură uluitoare a ieşirii către ceilalţi, o construcţie de o viaţă făcută cu atâta candoare şi lipsă de ostentaţie încat noi, tinerii ziarişti şi autori, care am pornit scriindu-i o scrisoare era cât pe ce să uităm… Făcea parte din graţia desăvârşită a firescului…”Cleopatra Lorinţiu
vezi :http://cleopatra-lorintiu.net/tudor-opris/
