luni, martie 20, 2023

Tulcea: Ziua Dobrogei, marcată la Monumentul Independenței

Autoritățile tulcene au marcat, luni, la Monumentul Independenței din municipiu, Ziua Dobrogei, printr-un ceremonial militar și religios.

Acțiunea a început cu intonarea imnului național și cu un serviciu religios susținut de un sobor de preoți al Episcopiei Tulcea, în discursurile susținute autoritățile amintind semnificația evenimentelor petrecute în anul 1878, dar și a locului în care a avut loc ceremonialul.

Ziua Dobrogei celebrează momentul 14 noiembrie 1878, când trupele românești au traversat Dunărea și au debarcat la Tulcea, marcând începerea acțiunii militare a Principatelor Române ca aliat al Imperiului Rus împotriva Imperiului Otoman, în Războiul de Independență.

“În octombrie 1879, Carol I, căruia i-a plăcut foarte mult acest loc de pe colnicul Hora, a pus piatra de temelie a acestui monument. Cu un an înainte, în proclamațiunea sa regală către dobrogeni, Carol I ura ca această zi să devină pentru această parte a României începutul unui viitor de pace și înflorire, începutul bunului trai și al înfrățirii între fiii aceleiași țări”, a declarat prefectul Alexandru Iordan.

Ceremonialul militar și religios s-a încheiat cu depuneri de coroane de flori în amintirea celor care au murit în timpul Războiului de Independență.

Evenimentul a fost urmat de vernisajul expoziției “O Europă unită la 1856”, organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” din Tulcea în colaborare cu Muzeul de Istorie “Paul Păltânea” din Galați, expoziția fiind dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării.

Acțiunile organizate de autoritățile tulcene pentru a marca Ziua Dobrogei au debutat luni, în Satul pescăresc de la marginea orașului, cu spectacole artistice susținute de ansambluri folclorice din județ și se vor încheia luni după-amiază, la Teatrul “Jean Bart” din municipiu, cu reprezentații susținute de artiștii Maria Ciobanu, Mioara Velicu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor și Marius Ciprian Pop.

„Gândindu-ne sacrificiile săvârşite de înaintaşii noştri acum 137 de ani pentru ca Dobrogea să fie astăzi definitiv parte din Ţara Românească, nu putem decât să le mulţumim acestor eroi pentru jertfa şi credinţa lor într-o viaţă mai bună în graniţele istorice ale poporului român. La 14 noiembrie 1878 a fost citită la Brăila Proclamaţia către dobrogeni a Principelui României Carol I de Hohenzollern care consfinţea preluarea de către România a administraţiei Dobrogei. A fost un al doilea mare pas spre făurirea statului naţional unitar. În acel moment, românii au dat dovadă de o admirabilă demnitate. România a adoptat măsuri legislative, administrative, judecătoreşti, sociale şi culturale pentru ca dobrogenii să nu fie diferiţi cu nimic de ceilalţi români. Noi, dobrogenii, trebuie acum să ducem mai departe, cu aceeaşi demnitate, idealurile lor de prosperitate, unitate şi comuniune etnică.(…) Împreună ne respectăm trecutul, ne trăim prezentul şi, tot împreună, ne făurim viitorul! La mulţi ani, Dobrogea! La mulţi ani, dobrogeni! La mulţi ani, tulceni!!!”, a  declarat domnul Horia Teodorescu /ziaruldetulcea.ro

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România