sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Tabloul de bord al justiţiei în UE

România și Bulgaria se află pe drumul cel bun și nu se prezintă mai rău decât alte state membre ale Uniunii Europene, a declarat luni comisarul pentru justiție, consumatori și egalitatea de gen, Vera Jourova, în contextul prezentării luni, la Bruxelles, a Tabloului de bord al UE din 2017 privind justiția, un raport ce oferă o imagine de ansamblu comparativă asupra eficienței, calității și independenței sistemelor de justiție din statele membre ale Uniunii, notează BTA.

Referindu-se la România și Bulgaria, comisarul pentru justiție și-a exprimat satisfacția cu privire la faptul că aceste două țări se află pe drumul cel bun.

 

Vera Jourova apreciază că datele din Tabloul de bord din 2017 pot fi folosite drept elemente bune pentru evaluarea stadiului de îndeplinire a măsurilor și sarcinilor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MVC).

Comisarul european a adăugat că, pe toată perioada mandatului său, a dorit să facă MCV cât mai concret posibil, cu obiective ”de tipul unor borne pentru Bulgaria și România, astfel încât (aceste țări) să știe exact ce să facă, ce dorește Comisia de la ele și până când”.

jurovaPotrivit unui comunicat al Comisiei Europene, scopul Tabloului de bord al UE din 2017 privind justiția este de a ajuta autoritățile naționale să mărească eficacitatea sistemelor lor de justiție. În comparație cu edițiile precedente, Tabloul de bord din 2017 explorează noi aspecte legate de funcționarea sistemelor de justiție, de exemplu cât de ușor pot avea acces la justiție consumatorii și ce canale folosesc aceștia pentru a face reclamații împotriva întreprinderilor. Pentru prima dată, acesta indică și durata procedurilor judiciare penale referitoare la infracțiuni de spălare de bani.

‘Cea de a 5-a ediție a Tabloului de bord al UE privind justiția arată că sistemele de justiție eficace sunt esențiale pentru a construi încrederea într-un mediu favorabil afacerilor și investițiilor pe piața

”Am fost foarte clari în ultimele rapoarte MCV în legătură cu faptul că dorim să primim rezultate tangibile și sustenabile, precum și că statele merg în direcția bună. Însă avem nevoie de rezultate durabile pe teren”, a subliniat Jourova.

 

unică. Încurajez statele membre să se asigure că orice reformă în materie de justiție respectă statul de drept și independența sistemului judiciar”, a adăugat Jourova.

Principalele constatări ale ediției din 2017 includ:

—Proceduri judiciare civile și comerciale mai scurte, inclusiv într-o serie de state membre ale căror sisteme de justiție se confruntă cu provocări. Această îmbunătățire este mai clară pe perioada de cinci ani decât pe termen scurt. —Analiza modului în care se asigură respectarea dispozițiilor de protecție a consumatorilor. Statele membre sunt responsabile să asigure respectarea legislației UE în materie de protecție a consumatorilor. Conform tabloului de bord, durata procedurilor administrative și de control jurisdicțional din acest domeniu variază foarte mult de la o țară la alta. A reieșit, de asemenea, că multe aspecte legate de protecția consumatorilor sunt soluționate direct de către autoritățile de protecție a consumatorilor și nu este nevoie să se ajungă în instanță. —Accesul limitat la justiție pentru cetățenii mai săraci. Tabloul de bord arată că, în unele state membre, cetățenii cu venituri sub pragul sărăciei nu beneficiază de niciun fel de asistență judiciară în anumite tipuri de litigii. —Percepția publicului larg asupra independenței sistemului judiciar este neschimbată sau mai bună. Acest lucru este valabil în peste două treimi din statele membre. În cazul întreprinderilor, tendința este aceeași din 2010. Printre motivele pentru percepția că instanțele și judecătorii nu se bucură de independență s-au indicat cel mai frecvent ingerințele sau presiunile din partea guvernelor și a politicienilor. Ediția din 2017 prezintă, de asemenea, date privind garanțiile existente în diferitele state membre pentru a asigura independența judecătorilor. Acestea reflectă importanța deosebită a statului de drept pentru UE. —Standarde de calitate. Majoritatea statelor membre au standarde care stabilesc termene sau calendare pentru a evita procedurile judiciare de durată. Cu toate acestea, în anumite state membre cu sisteme de justiție mai puțin eficiente nu există astfel de standarde.

Concluziile tabloului de bord din 2017 sunt luate în considerare pentru evaluările specifice fiecărei țări care sunt efectuate în contextul semestrului european 2017. Rapoartele de țară pentru statele membre au fost publicate la 22 februarie 2017 și cuprind constatări privind sistemele de justiție dintr-o serie de state membre (Belgia, Bulgaria, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia).agerpres, CE

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.