vineri, martie 31, 2023

Suedia modifică constituția pe fondul cererilor de extrădare ale Turciei

Parlamentul Suediei a adoptat, miercuri, un amendament constituțional care va face posibilă adoptarea unor legi anti-terorism mai dure, o cerere esențială din partea Turciei de a aprobarea aderăriila NATO, conform Stockholm Center For Freedom.

Amendamentul, care a fost adoptat cu 278 din 349 de voturi în parlamentul suedez, face posibilă introducerea de noi legi pentru „limitarea libertății de asociere atunci când vine vorba de asociațiile care se implică în terorism sau susțin terorismul”.

Potrivit comisiei permanente pentru afaceri constituționale a parlamentului, care a recomandat parlamentarilor să aprobe propunerea, aceasta va permite „incriminarea mai largă a participării la o organizație teroristă sau interzicerea organizației teroriste”.

Experții susțin că noua legislație ar facilita urmărirea în justiție a membrilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat pe lista neagră de Ankara și de majoritatea aliaților săi occidentali.

Modificarea va intra în vigoare la 1 ianuarie.

„Un pas mare” pentru Suedia

În timpul unei vizite la Ankara, săptămâna trecută, noul prim-ministru al Suediei, Ulf Kristersson, a descris modificarea constituțională drept un „pas mare”.

„Suedia va face pași mari până la sfârșitul anului și la începutul anului viitor, care vor oferi autorităților legale suedeze mai multă putere pentru a lupta împotriva terorismului”, a spus Kristersson, la o conferință de presă comună cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan.

După ce Rusia a invadat Ucraina, Suedia și Finlanda și-au abandonat politica îndelungată de de neutralitate și au solicitat să se alăture alianței militare.

Turcia a blocat cererile de aderare a Suediei și Finlandei la NATO, acuzând în special Suedia că este un refugiu pentru „terorişti”.

190 de miliarde de vânzări către străini: Cumpărarea unei case în Turcia a devenit un vis pentru cetățeni

Deputatul CHP İzmir, Özcan Purçu a înaintat o întrebare către Ministeru Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice cu privire la vânzarea de locuințe către străini.

Erdogan a promis creștere a salariului minim în iulie. Prețurile la gaz și curent vor scădea

Turcia a majorat salariul minim cu aproximativ 54,66% la 8.506 lire (444 dolari) în prima lună a anului 2023. În iulie 2022, salariul minim a crescut cu 30% pentru a doua oară în 2022, în fața inflației ridicate.

Alegerile din Turcia sunt mai vulnerabile decât cele din Zimbabwe și Pakistan

Potrivit noului index al Freedom House, care își propune să investigheze relația dintre platformele digitale și integritatea alegerilor, Turcia este una dintre mai vulnerabile țările din lume.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.

Scenariile AI cu Erdogan au ajuns virale. Iată imaginile în cazul în care câștigă sau pierde alegerile

Platforma de documentare turcă, 140journos, a creat cu ajutorul programele de inteligență artificială, viața post-electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.