vineri, aprilie 26, 2024

SPRE IPOTETICA MATERIE ÎNTUNECATĂ

O echipă de cercetători de la Institutul Naţional pentru Fizică Atomică din Italia încearcă să deschidă calea spre ipotetica materie întunecată şi respectiv energie întunecată încercând să descopere experimental o particulă teoretică ce s-ar afla la baza acestor necunoscute, „fotonul întunecat”, conform unui material publicat marţi de Live Science.Astronomii sunt de părere că materia şi energia întunecate pot fi observate indirect prin efectele gravitaţionale pe care le exercită asupra materiei ordinare, cu care altfel nu interacţionează în niciun fel, sau interacţionează în modalităţi pe care ştiinţa încă nu le poate observa.

Cercetătorii italieni vor încerca să bombardeze un diamant cu o undă de pozitroni (particule de antimaterie ce reprezintă opusul electronilor). În circumstanţe normale, pozitronii şi electronii se ciocnesc şi se anihilează reciproc, rezultând din această interacţiune câte o pereche de fotoni. Însă dacă fotonii întunecaţi există într-adevăr, atunci, din când în când, ciocnirea dintre un electron şi un pozitron ar trebui să producă un foton ordinar şi un foton întunecat.

Apariţia unui foton întunecat în cadrul experimentului nu va putea însă să fie observată direct pentru că tehnologia necesară încă nu există. În schimb, cercetătorii italieni speră să identifice cel puţin o reacţie electron-pozitron din care să rezulte un singur foton.
Apariţia unui foton întunecat în cadrul experimentului nu va putea însă să fie observată direct pentru că tehnologia necesară încă nu există. În schimb, cercetătorii italieni speră să identifice cel puţin o reacţie electron-pozitron din care să rezulte un singur foton.

Apariţia unui foton întunecat în cadrul experimentului nu va putea însă să fie observată direct pentru că tehnologia necesară încă nu există. În schimb, cercetătorii italieni speră să identifice cel puţin o reacţie electron-pozitron din care să rezulte un singur foton. Absenţa celui de-al doilea ar reprezenta faptul că este un foton întunecat. Dacă acest lucru se va întâmpla, cercetătorii vor putea să măsoare masa unui foton întunecat (aparent, fotonii întunecaţi sunt caracterizaţi de masă, spre deosebire de fotonii ordinari care nu au masă).

O astfel de descoperire ar confirma nu doar existenţa unor particule din spectrul „întunecat” şi necunoscut al Universului ci şi faptul că în Univers există o a cincea forţă în afara celor patru considerate primordiale.

foto 3 universe
Universul, aşa cum îl cunoaşte ştiinţa, este format din materie ordinară în proporţie de aproximativ 1/10. Natura a 9/10 părţi care, conform unor modele matematice şi unor dovezi empirice indirecte formează Universul rămâne necunoscută, fizicienii teoreticieni înlocuind aceste necunoscute cu conceptele teoretice de materie şi respectiv energie întunecată.

Cele patru forţe care guvernează comportamentul materiei ordinare sunt    -electromagnetismul, forţa care ţine atomii laolaltă (şi nu ne lasă să ne prăbuşim prin podeaua pe care mergem),

foto 4 live science
In cautarea unei particule teoretice ce s-ar afla la baza acestor necunoscute, „fotonul întunecat”, conform unui material publicat marţi de Live Science.

 

-forţa nucleară tare care menţine laolaltă particulele subatomice în atomi, forţa nucleară slabă, care este responsabilă de descompunerea radioactivă a elementelor şi respectiv gravitaţia,

  • cea mai slabă forţă la nivel atomic, dar care guvernează mişcarea şi interacţiunea corpurilor mari.
  • Dacă cercetătorii italieni vor reuşi să probeze existenţa fotonilor întunecaţi, atunci înseamnă că pe lângă aceste patru forţe, în Univers există şi o a cincea, cu un nume la fel de excentric: „electromagnetismul întunecat”

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.