marți, mai 19, 2026

„SENATUL MINISTERULUI CULTURII FORMAT DIN ACADEMIA ROMÂNĂ”

Ministrul George Ivaşcu a declarat că săptămâna viitoare va reveni la Academia Română pentru a constitui Senatul Ministerului Culturii.

„Miniștrii Culturii trec, cultura rămâne, de aceea astăzi am venit în fața dumneavoastră pentru a vă face şi a vă înainta o nevoie a mea ca ministru al Culturii, un administrator al culturii, de a constitui împreună un parteneriat care să însemne Senatul Ministerului Culturii, format din dumneavoastră. Cu ajutorul dumneavoastră, săptămâna viitoare voi reveni aici pentru a construi Senatul Ministerului Culturii format din Academia Română. Vă mulțumesc şi de acum încolo vă rog, am nevoie de sprijin, (…) pentru a tine cultura română acolo unde e locul ei”, a spus ministrul Culturii şi Identității Naționale, la o ceremonie desfășurată la Academia Română, prilejuită de apariția celui de-al 200-lea volum din seria „Opere fundamentale” dedicat clasicilor literaturii române.

Ivaşcu a amintit obligaţia ca în anul Centenarului să fie omagiate marile personalităţi care au format România de astăzi.

„Spuneam, atunci când am fost audiat pentru poziţia de ministru, că în anul Centenar avem obligația de a ne omagia marile personalități care au format România de astăzi, dar cel mai important este să devenim înaintașii urmașilor noștri. De aceea, începând din anul Centenar, ne-am propus să continuăm fundaţia construcției României având la bază tot ceea ce e valoros şi fundamental”, a adăugat ministrul Culturii

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...