joi, martie 30, 2023

Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Suceava, acreditată pentru prelevarea de țesut osos și ligamentar

     Secția de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava a fost acreditată în acest an, de Agenția Națională de Transplant să efectueze prelevare de țesut osos și ligamentar, dar să și utilizeze grefă osteo-ligamentară, a declarat presei șeful acestei secții, medicul Răzvan Bandac. ”Este un lucru îmbucurător, deoarece sunt foarte puține bănci de os în țară. Noi nu avem calificativul de bancă de os, dar suntem furnizor de grefă osoasă de la pacientul viu. Este un lucru îmbucurător, pentru că mai este numai Spitalul de Recuperare din Iași care face acest lucru. Urmează Spitalul Județean din Suceava și, eventual, spitalul din Neamț”, a spus Bandac.

   deviceEl a subliniat că secția pe care o coordonează dispune de dotarea necesară pentru prelevare de țesut osos, fiind achiziționată în acest an și tehnica specifică pentru ligamento-plastie, astfel încât paleta serviciilor medicale oferite de spital să poată fi diversificată. Bandac a arătat că în Secția Ortopedie s-au implementat tehnici noi de intervenție chirurgicală, cum ar fi plăcile înșurubate autoblocante din titan, implementate din 2011, dar și tijele centromedulare din titan cu blocare virtuală tip SureShot, introduse în 2012.

  medic razvan bandac  ”Noi am fost a doua clinică, după Spitalul Județean Constanța, care am introdus acest sistem de țintire, care scade durata timpilor operatori, scade drastic, ca urmare a folosirii implantului de titan, numărul infecțiilor nosocomiale, scade durata de spitalizare, prin mobilizarea rapidă a pacienților. De asemenea, am introdus intervenții artroscopice pentru afecțiunile post-traumatice ale genunchiului, leziunile meniscale, ligamentare în 2012, introducerea chirurgiei artroscopice în cazul afecțiunilor degenerative și post-traumatice ale umărului în 2014, introducerea endoprotezării de genunchi prin tehnica de navigație de ultimă generație Orto-line, din 2016 și am ajuns la a opta intervenție chirurgicală”, a spus Bandac.

Foarte important este programul național de endoprotezare, implementat din 2001, acesta permițând creșterea constantă a numărului de intervenții chirurgicale, fiind asigurate fonduri pentru achiziția de endoproteze, în special endoproteze de șold.

 

 Bandac și-a exprimat speranța că fondurile alocate prin acest program vor crește, pentru a se putea mări numărul intervențiilor chirurgicale, dar și pentru introducerea endoprotezării de genunchi în programul național de endoprotezare, avându-se în vedere că această intervenție este de peste trei ori mai mare la costuri față de aceea de șold. În Secția de Ortopedie sunt efectuate între 8 și 12 intervenții chirurgicale pe zi, în cele trei săli din Blocul Operator, comparativ cu 2012 când se efectuau doar între 2 și 4 intervenții pe zi.

Secția beneficiază de 11 medici, 12 asistente și 3 infirmiere.

În acest an s-a înregistrat un număr de 1.638 de pacienți externați din Secția Ortopedie, cu o medie de 180 externerări pe lună, majoritatea fiind femei (53,27%). Ponderea pacienților din mediul rural este de 57%, iar ca grupe de vârstă predominanți sunt pacienții de peste 65 de ani.

suceava traumatologie

Scenariile AI cu Erdogan au ajuns virale. Iată imaginile în cazul în care câștigă sau pierde alegerile

Platforma de documentare turcă, 140journos, a creat cu ajutorul programele de inteligență artificială, viața post-electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan

Salvator din Craiova povestește despre experiența din Hatay: „Am văzut imagini de nedescris.”

O echipă formată din opt oameni şi şase câini din Dolj, a participat la salvarea victimelor cutremurului din Hatay, Turcia, la scurt...

Eurostat: 145% mai mulți turci au solicitat azil în UE în 2022

Potrivit Eurostat, în 49.720 de turci au căutat adăpost în țările europene în 2022, comparativ cu anul 2021, când 20.315 cetățeni turci au solicitat azil.

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...