marți, martie 21, 2023

PROBLEMA CATALANĂ. VREMURI DIFICILE PENTRU SPANIA.

Noul şef al diplomaţiei spaniole, Josep Borrell, a estimat joi, în discursul de preluare a funcţiei, la Madrid, că separatismul catalan supune Spania ‘celei mai mari probleme cu care poate fi confruntată o ţară’, informează AFP.

‘Sunt vremuri dificile. Spania se confruntă poate cu cea mai mare problemă cu care se poate confrunta o ţară, cea a integrităţii sale teritoriale’, a declarat Borrell în timpul ceremoniei de preluare a prerogativelor de la predecesorul său Alfonso Dastis, într-o aluzie implicită la criza catalană.

Catalan, Borrell se opune în mod vehement independenţei regiunii sale natale şi s-a aflat în prima linie în timpul manifestaţiilor din toamna trecută pentru unitatea Spaniei, la Barcelona, înainte de tentativa de secesiune a separatiştilor catalani. De altfel, aceştia din urmă au criticat vehement numirea sa în funcţie.

‘UE se confruntă cu o criză de încredere’, a adăugat Borrell, fost preşedinte al Parlamentului European din 2004 până în 2007. ‘Dacă m-ar fi adormit în 2007 şi m-ar fi trezit 11 ani mai târziu, nu aş mai fi recunoscut Europa (…). În 2007, aveam vântul în pupa, iar astăzi avem o criză de încredere în proiectul politic’, a adăugat el.În toiul pregătirilor pentru Brexitul Marii Britanii şi în timp ce Italia tocmai s-a dotat cu un guvern eurosceptic, şeful guvernului socialist Pedro Sanchez a făcut alegeri proeuropene marcante, numindu-i pe Borrell şi pe Nadia Calvino, până acum responsabilă pentru Buget în cadrul Comisiei Europene, în fruntea Ministerului Economiei în Spania https://www.thelocal.es/20180605/josep-borrell-new-foreign-minister

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...