Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc luna Ramadan, în care 30 de zile țin post negru de la zori zilei până la apus soarelui.
În comunitatea musulmanilor din Dobrogea, unde peste 18 etnii trăiesc în pace și armonie, credincioșii s-au adunat la Moscheea Carol I din Constanța, pentru rugăciunea de vineri, urmând se unească la rugăciunea specială de noapte, numită „Terawih” pentru a începe pregătirile pentru o lună de post.
După rugăciunea de vineri, Revan Veli, imam al moscheii Carol I din Constanța și-a făcut timp pentru a răspunde cititorilor Zaman România la cele mai întâlnite curiozități despre luna Ramazan.
Ce este Ramazanul?
Ramazanul este cea mai importantă luna a musulmanilor. Profetul Mahomed o caracterizează ca fiind „luna poporului meu”. Înaintea Ramazanului, avem două luni care ne pregătesc pentru această lună sfântă. Luna Regep și Șaban. În aceste luni sunt patru nopți foarte importante pentru noi musulmanii. Regaip Kandil, noaptea care anunță intrarea în cele două luni, noaptea de Miraci, înălțarea și călătoria de noaptea a Profetului Mahomed de la Mecca la Ierusalim, apoi avem Berat, în noapte iertării și noapte Kadir, cea glorioasă, în care i s-a relevat Coranul profetului Mohamed. Patru nopți sfinte în luna Ramazan. Luna Ramazanului este luna Coranului, luna postului. Caracterizată de profet ca luna noastră a musulmanilor și trebuie să o valorificăm în cel mai frumos fel.
De ce este în fiecare an în altă zi?
În fiecare an se decalează cu 10 zile. Noi ne orientăm după luna de pe cer, nu după calendarul gregorian. Luna Ramazan din calendarul arab islamic este musafirul tuturor lunilor și a tuturor anotimpurilor. Allah nu l-a pus numai vara sau iarna. În 33 de ani face un ciclu.
De când începe exact ziua de post, de la răsăritul soarelui sau din zori?
Mohamed într-un Hadis spune „când deosebiți ața neagră de cea albă”. Este metaforic, bineînțeles. Ața albă simbolizează ziua și cea neagră fiind noaptea. Când vedem la orizont liniuța aceea albăstruie și apoi începe să se înroșească puțin, de atunci nu se mai mănâncă. La televizor, se zice de răsărit, ceea ce este greșit. Postul începe de la zori zilei. În sate se aprinde un beculeț la cină, seară și dimineață se stinge. Deci, când se stinge becul, chiar dacă oamenii nu aud chemarea la rugăciune, știu de când începe postul.
Cum arată ziua unui credincios?
Nu trebuie să fie o mare diferență între luna Ramazan și celelalte luni. Acesta este și scopul, lucrurile pe care le dobândim în luna Ramazan ar trebui să continue pe tot parcursul anului. Adică recitarea Coranului cum a făcut și profetul Mahomed. Musulmanii trebuie să citească și să recite curanul. Odată pe lună să-l citească de la cap la coadă. Coranul este numit de Allah ”Șifa”,adică este sănătate pentru voi, ori că-l citiți ori că-l ascultați.
Ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă un credincios?
Trebuie să facă ce face în mod normal adică să aibă grijă la rugăciunea lui, în afară că postul înseamnă abstinență de la mâncare, băutură. Trebuie să nu bârfească, să spună vorbe urâte, jigniri. Dacă cineva se ia de voi și sunteți în luna aceasta, răspundeți doar că țineți post și îndepărtați-vă de ei. În period această trebuie să invităm la mesele noastre o persoană nevoiașă, cineva care nu-și permite hrană sau dacă nu, să-i procurăm provizii.
Fără mâncare și apă o zi întreagă, nu este periculos pentru sănătate?
Este foarte benefic postul dacă nu era benefic și dacă omul nu putea duce această îndatorire cu siguranță că Allah nu cerea de la om acest lucru. Postul fără produse de proveniență animală ca a cel al evreilor sau al creștinilor îl avem și noi, însă postul de Ramazan este prescris. Studiile arată că cel care nu mănâncă nimic cel puțin 16 ore dispare multe boli ale creierului. Dar, noi nu căutăm beneficii, noi căutăm dragostea și apropierea de divinitate. Normal după orice act de adorare există și beneficii.
Ce semnificație au curmalele? De ce le vedem atât de des la masa credincioșilor?
Profetul Mohamed mânca 2-3 curmale dimineața și apă, așa începea postul, iar seara la fel și-l încheia.
Ce ar putea face un român care are prieteni musulmani care țin post?
Ține de cultură. Unii zic să nu mănânce lângă cei care țin post, să nu ii se facă poftă, să-l nu-l ademenesc. Da, este un respect. Totuși suntem într-o țară creștină, din contra, în momentele aceste dificile suntem mult mai răsplătiți de către Allah.
Cum sunt rugăciunile de grup? La care pot participa femeile și la care bărbații?
Vinerea este o rugăciune special pentru bărbați, dar pot participa și femeile. Rugăciunile sunt împărțite în 5 părți. La toate rugăciunile pot participa și femeile, nu este nicio interdicție. Seara este o rugăciune specială, se numește „Terawih”, cel care crede cu tărie în Allah și ține post, participă și la rugăciunea de noapte, se spune că Allah îl va ierta.
Ce mesaj aveți pentru credincioși?
Țineți post ca să fiți sănătoși.