joi, noiembrie 21, 2024

Pretextul prigoanelor şi nedreptăţilor în Turcia, starea e urgenţă, s-ar putea prelungi

Starea de urgenţă din Turcia, impusă după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, ar putea fi extinsă şi după alegerile din 24 iunie, a anunţat sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de dpa şi Reuters.

Măsura, criticată de aliaţii occidentali ai Ankarei, a fost prelungită în această săptămână de parlamentul turc pentru a şaptea oară.

Erdogan, mai decis ca oricînd să-şi distrugă opoziţia, adversarii politici, inamicii inventaţi sau pur şi simplu cetăâenii care cutează să aibă alte opinii decît ale sale.Decis să prelungtească oricît starea de urgenţă. Pînă la distrugerea totală a oricărei opinii diferite.Orbit de ura sa faţă de cei care au dat în vileag marile afaceri de corupoţie.

”Ne vom continua lupta nu doar pentru a şaptea oară, dacă e nevoie şi pentru a opta, a noua, a zecea oară. Vom continua să facem acest lucru pentru pace în ţara noastră”, a spus Erdogan la Istanbul, adăugând că legile privind starea de urgenţă sunt folosite numai pentru a combate terorismul.

Parlamentul turc a aprobat miercuri prelungirea cu încă trei luni a stării de urgenţă decretate după lovitura de stat eşuată din iulie 2016, iar vineri a votat organizarea de alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pentru 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan afirmase că scrutinul trebuie să aibă loc mai devreme.

Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, deoarece el va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017.

foto 3 avocati impotriva ohal

Circa 50.000 de persoane au fost arestate şi alte 150.000 au fost demise din funcţie prin decrete sau ordine emise în cadrul stării de urgenţă. Aproape zilnic alte persoane sunt arestate pentru acuzaţii de terorism

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2018/04/17/97001-20180417FILWWW00221-la-turquie-prolonge-l-etat-d-urgence-pour-la-7e-fois.php

http://www.france24.com/fr/20170103-turquie-etat-urgence-prolonge-trois-mois-attentats-coup-etat

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.