marți, decembrie 5, 2023

PREMIERĂ: ZIUA MONDIALĂ A CREATIVITĂŢII ŞI INOVAŢIEI

La 21 aprilie 2018, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează, în premieră, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei, potrivit http://www.un.org.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 27 aprilie 2017, Rezoluţia 71/284, prin care se decide ca la data de 21 aprilie să fie marcată Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei.

Este marcată la şase zile de la data naşterii celui mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia, Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452) şi cu o zi înaintea Zilei Planetei Pământ.

În acest fel, ONU doreşte să sublinieze faptul că un viitor sustenabil pentru planetă poate fi obţinut în special printr-o abordare ştiinţifică, economică şi culturală care este în permanenţă creativă şi inovatoare.

foto 2 creativityDe altfel, în 2013 a fost publicat Raportul ONU asupra economiei creative, realizat de UNESCO şi de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Din paginile acestuia reiese faptul că atât creativitatea, cât şi inovaţia, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv, urmează să se numere printre principalele resurse ale naţiunilor în secolul al XXI-lea.Creativitatea în economie înseamnă nu doar spirit antreprenorial, ci şi identificarea de noi oportunităţi de utilizare mai eficientă a resurselor naturale din prezent.

foto 3 creativity day

ONU subliniază şi importanţa culturii şi audiovizualului, unde, din nou, creativitatea joacă un rol decisiv. Aceste domenii nu doar că au potenţialul de a crea locuri de muncă şi de a produce profit, dar au şi meritul de a îmbunătăţi dialogul şi înţelegerea între naţiuni, după cum reiese din documentul ”Globalizarea şi interdependenţa: cultura şi dezvoltarea durabilă”.

http://undocs.org/A/69/216

 

Povestea unei avocate, închise pentru terorism, dezvăluie situația copiilor care își însoțesc mamele în închisorile

Avocată care a făcut parte din Baroului din Istanbul, Hendekci a fost închisă la sfârșitul anului 2017, când fiica ei avea doar trei luni. În spatele gratiilor, ea a avut de-a face cu un gardian agresiv care a numit-o „teroristă” deși nu fusese condamnată pentru nicio crimă la momentul respectiv.

Portret de campion: Andrei-Darius Dragomir, medaliat cu aur la Astronomie și Fizică

Încă de după probe știam că există o posibilitate să iau locul 1, deoarece simțeam că m-am descurcat și știam că nu sunt așa mulți participanți ca la alte olimpiade

Caz incredibil în Turcia: O femeie kurdă cu dizabilități în vârstă de 81 de ani aptă pentru închisoare

Dizabilitățile ei au fost documentate într-un raport medical emis de un spital local. Condamnat pentru sprijinirea unei organizații teroriste, Özer a fost arestat în provincia de est Van, în mai 2022 și condamnat la doi ani și o lună de închisoare.

Scandal în Turcia. Faimoși fotbaliști au pierdut milioane de dolari într-o schemă de investiții: „Terim Fund”

Ancheta asupra acuzațiilor, care a fost lansată de Procuratura Generală din Istanbul în aprilie în urma unei plângeri din partea victimelor, inițial nu a atras atenția mass-media pe care o merita, iar informațiile referitoare la acestea au fost deosebit de limitate și controlate.

VIDEO: O bucată de beton s-a prăbușit în Hagia Sofia, la un metru de oameni

Experții au avertizat că restaurarea urgentă este necesară și că nu ar putea supraviețui unui potențial cutremur.