vineri, iulie 10, 2026

Premieră în Turcia: Curtea Constituțională obligă guvernul să plătească daune unui bărbat torturat de poliție

Curtea Constituțională a Turciei a decis în favoarea unui reclamant care a susținut că a fost torturat timp de 25 de zile în timpul detenției și a cerut guvernului turc să plătească daune morale, conform Stockholm Center For Freedome.

Instanța obligă guvernul turc să plătească 50.000 TL (6.000 USD) în daune morale și să lanseze o anchetă asupra făptașii.

Declarații șocante

Reclamantul, identificat ca A.A., a fost reținut la 26 august 2016 sub acuzația de apartenență la o organizație teroristă și i s-a cerut să depună mărturie împotriva unei persoane despre care a aflat mai târziu că este soldat. Când a refuzat, a fost a bătut în mod violent și agresat sexual.

„Am fost dus într-o cameră în care mi-au scos pantalonii și lenjeria și m-au făcut să mă aplec în fața unei canapele, iar un ofițer de poliție înalt, bine construit, cu părul cărunt, a încercat să mă violeze. Alți polițiști au urmărit acest lucru și unul dintre ei a înregistrat incidentul. Vei spune că îl cunoști pe acest om”, au spus ei, referindu-se la soldatul care l-au arătat înainte.

Când A.A. a spus că nu cunoaște persoana în cauză, polițiștii și-au continuat amenințările.

„Ești alături de noi 30 de zile, mâine te vom viola cu bastonul dacă nu spui că îl cunoști”, i-au spus ofițerii.

Bătăile au continuat după ce a fost transferat la o sală de sport care era folosită ca centru de detenție. El le-a cerut ofițerilor să nu-i lovească una dintre urechi acolo unde fusese operat. Un inspector l-a lovit în mod deliberat de 50 sau 60 de ori la urechi.

A.A. ulterior a fost dus la departamentul de combatere a terorismului poliției din Afyon, unde a fost bătut grav de mai mulți ofițeri. I s-au arătat câteva fotografii și i s-a cerut să depună mărturie împotriva lor.

 „Dacă nu, o vom lua și pe soția ta și ea va deveni amantă pentru alții”, l-au amenințat ofițerii.

Pentru a-l intimida A.A. mai departe, i-au adus soția până unde era ținut și au spus că va fi reținută și ea. Bărbatul a decis să semneze mărturia pe care poliția o pregătise, temându-se că soția sa va fi rănită.

Acuzat de calomnie

A.A. a depus o plângere la procuratura. Însă în decembrie 2017, parchetul a decis să nu dea în judecată cazul, susținând că acuzațiile nu erau justificate și că „minciuna este o strategie importantă a organizației teroriste.”

Procurorul a adus de fapt un dosar penal împotriva lui A.A. pentru calomnie, susținând că plângerea face parte dintr-un efort organizat de subminare a investigațiilor asupra mișcării Gülen.

Departamentul de poliție Afyon este cunoscut pentru astfel de cazuri. În octombrie 2020, o altă victimă, Mehmet Eren, a vorbit despre experiența sa și despre modul în care ofițerii de poliție l-au amenințat cu agresarea sexuală a fiicei sale și au adus-o pe soție pentru interogatoriu.

Săptămâna trecută o altă victimă, Șaban Sarıkaya, a vorbit despre modul în care a fost supus torturii și a asistat la torturarea altor persoane în perioada în care a stat în custodia poliției din provincia Afyon.

Aliații NATO pregătesc contracte de înarmare de zeci de miliarde de dolari la summitul de la Ankara

Statele membre ale NATO sunt pregătite să anunțe contracte de înarmare în valoare de „zeci de miliarde de dolari” în cadrul summitului...