vineri, noiembrie 22, 2024

Palatul de vară al lui Erdoğan a costat tăierea a 50 de mii de copaci, iar sistemul de climatizare, 3 milioane de lire turcești

Construcția palatului de vară al lui Erdoğan a început în aprilie 2017, pe locul fostei reședințe prezidențiale de la Okluk Koyu, Marmaris, districtul Muğla. Până în prezent, pentru a face loc construcției au fost tăiați cel puțin 50 de mii de copaci, cheltuielile însumând milioane de lire. Numai sistemul de climatizare al noului palat a costat 3 milioane de lire turcești.

Conform știrii publicate în Cumhuriyet, guvernul a demarat acest proiect imobiliar prin restrângerea suprafețelor siturilor  Akyaka, Turunç, Akbük aflate în Golful Gökova și prin sacrificarea zonei naturale Okluk Koyu, de o particularitate deosebită. Suprafața destinată noului palat cu 300 de camere, un ponton betonat și o pistă pentru elicopter este cuprinsă între 20 și 65 de hectare, toate aceste construcții fiind realizate în pofida opoziției apărătorilor de mediu și a municipalității.

[Haber görseli]

De asemenea, alți 1000 de metri pătrați au fost rupți din natura înconjurătoare și împrejmuiți cu ziduri din beton, servind ca domeniu de pază și securitate. Toate deșeurile rezultate în urma construcțiilor au fost aruncate în mare, provocând  poluarea acesteia. Distrugerea naturii și cheltuielile imense generate de construcția noului palat de vară de la Okluk Koyu Marmaris sunt ținute la secret, doar costul climatizării a fost aflat ca ridicându-se la 3 milioane de lire.

Construcția de la Okluk va avea în final patru corpuri principale de clădiri, o casă de odihnă, locuințele personalului și două clădiri de pază. Clădirea cea mai mare are 3.347 metri pătrați, celelalte trei corpuri de clădiri au fiecare câte 250 de metri pătrați, incluzând zone de ‘distracție și agrement’, proiectate pentru diverse activități cum ar fi piscine de înot, centre SPA, săli de cinema. ‘Zona de locuit‘, compusă din saloane, camere și birouri, variază între 611 și 763 metri pătrați.

[Haber görseli]

[Haber görseli]

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.