vineri, noiembrie 22, 2024

ORADEA: SIMFONIA MARII UNIRI

Peste 1.000 de orădeni au asistat cu încântare joi seară la concertul vocal-simfonic extraordinar numit ‘Simfonia Marii Uniri’, susţinut de corul şi orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat, avându-i ca invitaţi pe soprana Tatiana Costiuc şi violonistul Remus Rîmbu, din Republica Moldova, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu.

Evenimentul a celebrat cei 100 de ani de la Marea Unire, având şi scop caritabil, pentru artiştii din Chişinău. Fondurile strânse vor folosi pentru achiziţia de instrumente muzicale în două orchestre din Republica Moldova, „tărâm care în urmă cu un secol făcea parte din teritoriul întregit al României”.

Concertul a avut loc în aer liber, în Piaţa Unirii, timp de mai bine de două ore, pe o scenă amenajată cu sonorizare profesionistă şi două ecrane de mari dimensiuni, fapt ce a permis unui public numeros să se bucure de muzică şi în afara spaţiului cu scaune, pentru care s-au cumpărat bilete-invitaţii în valoare de 50 de lei.

Programul conceput de dirijorul Romeo Rîmbu a cuprins partituri celebre din creaţia românească şi universală. Melomanii orădeni au ascultat şi aplaudat, în prima parte, Jocuri populare de Silvestri, Balada lui Porumbescu, Dans ţărănesc de Demetrescu, un vals compus de Gheorghe Mustea, artist al poporului în Republica Moldova şi unul de Romeo Rîmbu, ca o punte simbolică între cele două ţări, Hora staccato şi Hora mărţişorului de Grigoraş Dinicu, Brâul de Tiberiu Brediceanu.

La început, „Imnul deşteaptă-te, române!” a fost prezentat într-o versiune corală, cu acompaniament de orchestră, realizată de maestrul Romeo Rîmbu, prima şi singura versiune aprobată oficial de către Ministerul Culturii. Această versiune a imnului va fi prezentată integral în concertul festiv pe care primăria îl va organiza în preajma zilei de 1 Decembrie.

Violonistul Remus Rîmbu (fiul dirijorului) a fost răsplătit cu aplauze prelungite după interpretarea fiecăreia dintre cele trei lucrări prezentate pe parcursul concertului: Balada de Ciprian Porumbescu, Hora Staccato de Grigoraş Dinicu şi Introducere şi Rondo Capriccioso de Camille Saint Saens.

Partea a doua a mai oferit publicului Dansul slav de Dvorak, Dansul maghiar nr.5 de Brahms, Dansurile polovţiene din opera Cneazul Igor de Borodin, Corul vânătorilor din opera Freischütz de Weber şi, în final, Oda Bucuriei din Simfonia a noua de Beethoven, care a devenit Imnul Uniunii Europene.

Între cele două părţi, Clubul Rotary a premiat trei eleve, câştigătoarele premiilor I, II şi III la concursul de eseuri pe tema „100 de ani în 1.000 de cuvinte”.toate cele 800 de scaune aduse în Piaţa Unirii au fost ocupate. Sumele de bani adunate din invitaţii, dar şi din cele două urne amplasate în spaţiul concertului vor fi oferite Filarmonicii şi Orchestrei Radio din Chişinău pentru achiziţia de instrumente. Cei care au dorit au putut să facă donaţii şi pentru restaurarea Palatului episcopal.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.