„Ciobanul din Miorița nu a fost omorât.” O spune cercetătorul care a analizat 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei. Descoperirile lui Victor Ravinipostate de Daniel Roxin pe Artă Cunoaşte România. Revelaţii surprinzătoare.
Ciobanul din Miorița nu a fost omorât. Poemul se încheie cu vorbele lui, după care el revine la oile sale și pleacă cu ele la păscut. Cercetarea anterioară a neglijat conjuncția condițională dacăși faptul că ciobanul pune verbele la condițional-optativ și la conjunctiv (care în Gramatica Academiei sunt categorisite ca moduri prezumtive) iar în unele variante la modul imperativ. Totul este viziunea lui despre o eventualitate, care nu are loc. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Mioara este alter-egoul său. George Călinescu și alții ne-au atras atenția că Miorița este un mit, nu o relatare despre o întâmplare concretă. Însă unii cercetători l-au desconsiderat până și pe Călinescu și au preferat să creadă că poemul descrie o crimă adevărată, mai apropiată de înțelegerea lor. De la înălțimea unor catedre, au tras concluzii pripite, aberante, jignitoare pentru demnitatea de român.
Este de mirare că până și savanți de mare renume nu au văzut că e vorba de o visare poetică cu ochii deschiși. Au crezut că folclorul
prezintă un fapt divers, o crimă ca în ziare, și au refuzat să vadă că în Miorița totul este simbol, metaforă și alegorie cu multiple înțelesuri abstracte, luminoase și sublime. Ciobanul nu este un personaj concret, ci un personaj simbolic. El este un reprezentant literar al bunătății și perfecțiunii omului în general, un erou în mitologia precreștină a strămoșilor noștri, în legătură cu un ritual tradițional, sacru. Nu este vorba de o crimă, ci de un ritual ciobănesc de inițiere în tainele naturii și universului. Confundarea mitologiei cu realitatea cotidiană a dus la regretabila răstălmăcire a poemului. Erudiți îngropați în cărți și cu dispreț pentru originea țărănească a culturii noastre strămoșești, au crezut că străbunii noștri erau proști, incapabili de a crea metafore sau alegorii poetice și au citit Miorița cu ochelari opaci, iar tot ce este luminos în Miorița a fost văzut ca întunecos și tragic. În acest fel ni s-a prezentat o înțelegere pe dos a Mioriței, cum că ar fi vorba de o crimă murdară, ciobanul ar fi peisimist, fatalist, resemnat, laș, așa cum au vrut unii să ne facă să fim, și ne-au băgat pe gât concepția falsă că Miorița ar fi dăunătoare individului și națiunii.
Străbunii noștri nu puteau să fie proști, nu puteau să creeze și să ne lase moștenire nouă, strănepoții lor, un poem dăunător, așa cum s-a ajuns să se creadă. Dăunătoare sunt teoriile unor celebrități prea mari ca să mai respecte vreo metodologie de cercetare adecvată și au înțeles totul cum li s-a părut sau le-a convenit lor. Au pus pe seama ciobanului și a tuturor românilor propriile lor defecte, spaime și frustrări. Doctrina cu care ne-au mințit încă de pe băncile școlii l-a făcut pe Nichita Stănescu să spună că Miorița ar fi școala tristeții noastre naționale. Nu Miorița este școala tristeții noastre naționale, ci școala interpretărilor tenebroase și confuze pe care ni le-au injectat unii dintre cei mai străluciți intelectuali. Cercetători de indiscutabilă respectabilitate au cenzurat pasaje întregi și au propus să eliminăm cele mai frumoase și mai emoționante versuri din Miorița. În ce scop? Au atacat în fel și chip acest poem străbun și au încercat să-l desființeze. Nu putem ști dacă exegezele lor răuvoitoare au fost o strategie premeditată sau inconștientă de a pângări cea mai luminoasă creație a folclorului nostru. Răstălmăcirea Mioriței de către unii cercetători aduce un prejudiciu identității noastre naționale, subminează încrederea în noi înșine și în națiunea noastră, compromite numele și capacitatea de român în proprii noștri ochi și ai altora.
În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere cu implicații juridice, cum au spus unele celebrități. Cuvântul lege apare în sumedenie de variante ale Mioriței din antologia lui Adrian Fochi sau alte antologii și s-a crezut la repezeală că are sens juridic. Dicționarul Limbii Române elaborat de Academie și orice dicționar român-român arată că lege are două sensuri, unul religios, mai vechi și unul juridic, mai nou. În toate textele vechi, ba chiar și la clasicii noștri sau la autori mai recenți, lege are un sens exclusiv religios. În cultura populară, orală, lege este documentat numai cu sens religios și niciodată cu un sens juridic. Deci, cauza și scopul uciderii în Miorița sunt religioase și nicidecum juridice. Analiza mea dovedește că nu este vorba de un sacrificiu uman sângeros, ci de un ritual tradițional sub formă teatrală, un obicei ce se repetă an de an. În trecut, Miorița se cânta numai la zile mari, ca orice alt ritual sacru, iar nu oricând, ca în vremuri mai noi.
VICTOR RAVINI
„Mioriţa Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei Unu-i moldovean Unu-i ungurean Şi unu-i vrâncean. Iar cel ungurean, Şi cu cel vrâncean, Mări se vorbiră, Şi se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan Că-i mai ortoman Ş-are oi mai multe, Mândre şi cornute, Şi cai învăţaţi Şi câni mai bărbaţi…” preluare http://www.cunoastelumea.ro/ciobanul-din-miorita-nu-a-fost-omorat-o-spune-cercetatorul-care-a-analizat-973-de-variante-culese-si-publicate-ale-mioritei-descoperirile-lui-victor-ravini/
