Un meci caritabil a avut loc, în București, în vederea strângerii de donații în cadrul campaniei ,,Împreună pentru Ucraina”, în urma căruia s-au scos tricourile jucătorilor la licitați.
Echipa Naționalei Artiștilor din România a jucat marți, 15 martie 2022, un meci caritabil cu echipa formată din Prietenii Școlii de Fotbal Lucian Sănmărtean , în vederea strângerii de donații, organizată de Fundația Tuna, în parteneriat cu Fundația Lumina și Crucea Roșie.
La finalul partidei de fotbal, au fost scoase la licitație tricouri inscripționate cu însemnele campaniei ,,Împreună pentru Ucraina,, banii strânși urmând să ajungă sub formă de produse și medicamente în Ucraina.
În cadrul licitației organizate după meci, cea mai mare sumă pentru un tricou licitat a fost de 5000 de lei.
,, Mă bucur că am putut să mă alătur unei cauze nobile și să organizăm un meci caritabil pentru ucraineni. E dureros să vezi cum mame, copii și oameni bătrâni își părăsesc casele, își părăsesc țara, căutând un acoperiș sigur deasupra capului. E un moment în care trebuie să dăm dovadă de solidaritate, de umanitate și să îi ajutăm pe ucrainieni să depășească mai ușor tragedia războiului.,, a declarat la finalul partidei Lucian Sănmărtean.
În Naționala Artiștilor, condusă de căpitanul Kamara, au mai evoluat, printre alții, Cătălin de la Haiducii, omul de televiziune Dan Cruceru și Rareș, partenerul lui Kamara din trupa Alb și Negru.
În echipa Prietenii Școlii de fotbal Lucian Sănmărtean au jucat, alături de ,,Magician,, , antrenorii de la Școala de fotbal Lucian Sănmărtean, profesori din Școlile Lumina și de la Școala internațională Meridian din Kiev, care sunt refugiați în această perioadă în România.