vineri, aprilie 26, 2024

Mărturisirile șocante a unui fost academician torturat de poliție:„Am fost bătuți până am leșinat.”,


Un fost academician din Ankara a declarat într-o scrisoare publică că a fost torturat cu brutalitate la Departamentul de Poliţie din Ankara, după ce a fost reţinut ca parte e activităților de epurare a guvernului turc, conform Stockholm Center for Freedome.

În scrisoarea publicată de Bold Medya, Muhammed Savaş Bayındır, un fost universitar la Facultatea de drept, din cadrul Universității Gazi din Ankara a mărturisit că a fost reținut pe 20 iulie 2016 și dus într-o sală de sport care a fost folosită de filiala antiterorism a poliției. 

Bayındır a fost obligat să aștepte toată noaptea cu mâinile legate în spate și cu fața la perete și a spus că ofițerii de poliție l-au insultat și nu le-au dat mâncare sau apă. El a adăugat că poliția avea măști și că fețele nu erau vizibile.

Dimineața, Bayındır a primit ordin să se dezbrace și i s-a înmânat o uniformă portocalie. Apoi i s-a spus să îngenuncheze și să aștepte ore întregi în acea poziție, în timp ce a trebuit să  asculte discursurile președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan.

„Îmi amintesc mirosul de sânge și transpirație din hol. Am văzut pete de sânge pe pereți. Ofițerii militari erau în mod constant bătuți, insultați și umiliți. Unii aveau fălcile sparte, alții aveau brațe rupte sau alte membre”, susține academicianul.

15 zile de tortură

Baydir a mai spus că a fost dus într-o cameră murdară, unde a fost bătut cu bastonul. Acesta a fost stropit cu apă, dezbrăcat și bătut în continuare.

 „Pe lângă durerea fizică, m-am simțit extrem de umilit. Timp de 15 zile am fost loviti cu piciorul, pălmuiți și insultaț. Am fost bătuți până am leșinat.”, adăugat bărbatul. 

Baydir a adăugat că dormeau pe podeaua goală și luminile erau aprinse în permanență. El a explicat că uneori, polițiștii veneau noaptea și începeau să strige la întâmplare pentru a-i trezi. 

Deținuții au primit doar 50 de grame de pâine și 20 de grame de brânză de două ori pe zi. După un timp, Bayındır a început să se confrunte cu greață și amețeli din cauza lipsei de mâncare. Până la sfârșitul celor 28 de zile de detenție, Bayındır a slăbit 15 kilograme.

Forțat să semneze o declarație falsă

După aproape o lună de detenție, Baydir a fost dus într-o cameră de la subsol pentru audieri, unde ofițerii de poliție l-au forțat să semneze o declarație falsă. Când a fost dus în cele din urmă la tribunal,  procurorul a respins declarațiile despre tortură.

Bayındır a spus că încearcă să uite ce s-a întâmplat în detenție, dar că nu va putea uita niciodată țipetele celor torturați.

După o lună de detenție, Baydır a apărut în instanță și a fost arestat pentru legături cu Mișcarea Gülen. El a fost acuzat că și-a trimis copiii la o școală privată afiliată mișcării. Bayındır a fost trimis la închisoarea Sincan din Ankara, unde a fost ținut timp de 19 luni.

Baydir a fost în cele din urmă achitat de toate acuzațiile și s-a mutat cu familia în Statele Unite în urmă cu un an.

Un total de 319.587 de persoane au fost reținute și 99.962 arestate în cadrul operațiunilor împotriva susținătorilor mișcării Gülen de la tentativa de lovitură de stat din 2016, a declarat ministrul de Interne al Turciei, Süleyman Soylu, în noiembrie.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.