vineri, septembrie 22, 2023

Marmaris: Incendiile continuă. Imagini cutremurătoare din satelitul NASA

Incendiul de pădure din Marmaris, Muğla continuă, iar imaginile din satelitul NASA au ajuns virale pe rețelele de socializare.

Gökçe Coșkun de la Antalya Bird Watching Society a distribuit imaginile primite în direct de la satelitul din baza de date a Administrației Naționale de Aeronautică și Spațiu (NASA), distribuite pe aplicația „Zoom Earth”, arătând situția agravată a incediilor. 

„Harta termică a NASA poate fi o foaie de parcurs pentru direcția de propagare a incendiului. Putem numi și harta termică a NASA sau harta temperaturii. De aici, zonele de incendiu pot fi urmărite instantaneu. De asemenea, arată direcția vântului, așa că putem cunoașterea direcția în care se poate mișca focul. În acest sens, poate facilita și luarea de măsuri privind stingerea incendiilor și evacuarea așezărilor”,explică Coșkun.

Coşkun a adăugat că primelor imagini indică că incediile s-au intesificat de la o zi la alta, iar vântul sufla dinspre sud-vest spre sud-est şi se îndrepta spre Yuvacık.

Incendiile din Marmaris continuă de trei zile, iar până în momentul a afectat în jur de 400 de hectare.


Incendiile izbucnite în apropierea Golfului Amazon s-au extins în zona Grass Bay și sunt acum la doar patru kilometri distanță de zonele rezidențiale.

În zonele Bördübet și Değirmenyani, autoritățile au evacuat 30 de case. Pompierii au început să ude copacii din apropierea zonelor locuite. În prezent, aproape 1.400 de pompieri au la dispoziție 338 de vehicule, 20 de elicoptere și 14 avioane, potrivit Președinției pentru Managementul Dezastrelor și Urgențelor (AFAD).

Istanbul: Sancțiuni pentru sirieni care nu părăsească orașul până 24 septembrie

Direcția de Management al Migrației subliniază că perioada acordată refugiaților nu va fi prelungită.

Turcia: 3 salvatori au murit în lupta cu incendiile forestiere

Un elicopter s-a prăbușit în barajul Tahtalı, pe 16 septembrie, cu patru persoane la bord, în timp ce luau apă pentru a lupta împotriva incendiilor de pădure în provincia de vest a Turciei, İzmir.

Turcia: Prețul la motorină crește la nivel record! 105 la sută creștere după alegeri

Înainte de alegerile din 14 mai, prețul pe litri în Istanbul era de 19,81 de lire pentru benzină și 18,58 de lire pentru motorină.

UE: Imposibil pentru turci să călătorească fără viză, din cauza legilor privind terorismul

Nacho Sanchez Amor a făcut declarații despre raportul recent al Parlamentului European privind Turcia și reacția președintelui turc la raport, subliniind că Turcia trebuie să îndeplinească șase criterii ca parte a cererii sale de aderare la UE pentru a călători fără viză în UE.

Statistică TurkStat: Speranța de viață a scăzut în Turcia

Speranța generală de viață a scăzut ușor față de anii trecuți, femeile trăind cu cinci ani mai mult ca bărbații, conform Daily...

Turcia: Pragul sărăciei depășește 41.000 de lire, de patru ori salariul minim

Datelor publicate de unitatea de cercetare a Sindicatului Muncitorilor Unite(BİSAM), o filială a Confederației Muncitorilor Revoluționari (DİSK) a arătat că turcii se luptă să se descurce cu un salariu minim de 11.402 de lire (422 de dolari).