duminică, iunie 14, 2026

Mamă închisă pentru „terorism”: „Nu mi s-a permis să-mi alăptez gemenii. A trebuit să-mi arunc laptele matern”

O proaspătă mămică a făcut declarații cutremurătoare după ce a fost reținută sub acuzații de apartenență la o organizație teroristă, conform Stockholm Center for Freedome.

Merve Hande Kayıș, în vârstă de 31 de ani, a povestit calvarul prin care a trecut în timpul petrecut în închisoare, într-o scrisoare adresată apărătorului drepturilor omului și deputatului, Partidului Democrat al Popoarelor, Ömer Faruk Gergerlioğlu.

„Nu mi s-a permis să-mi alăptez bebelușii gemeni și a trebuit să-mi arunc laptele matern în timpul în care  am fost în custodia poliției. Copiii mei gemeni, de 13 luni, erau alăptați când am fost reținută. Dar autorităților nu le-a păsat de asta și m-au reținut fără să-mi permită să îi aduc cu mine”, a scris femeia.

Potrivit relatării sale, ea a fost obligată să stea într-o celulă de detenție, aglomerată și cu temperaturi ridicate,  împreună cu 15 femei.

„Nu am putut dormi deoarece sânii îmi erau plini de lapte și îmi provocau dureri. A trebuit să ne scoate manual laptele și să-l aruncăm”, a povesti Kayıș.

După o zi, li  s-a oferit în cele din urmă o pompă pentru ca laptele lor să fie dat familiilor lor pentru a hrăni bebelușii.

Kayıș este acuzată că ar fi folosit ByLock, o aplicație de mesagerie criptată pentru smartphone-uri, disponibilă pe App Store și Google Play. O altă „dovadă” pe care procuratura o are împotriva ei sunt amprentele găsite pe o carte într-un cămin studențesc.

Atenție, turiști! Fumatul interzis pe mai multe plaje din Turcia

Fumatul și aruncarea mucurilor de țigară sunt interzise pe mai multe plaje din Antalya, una dintre destinațiile preferate de vacanță ale românilor.

Bucureștiul celebrează cultura! Tinerele artiste ale României au strălucit la IFLC 2026

Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), unul dintre cele mai ample proiecte dedicate dialogului intercultural prin artă, și-a încheiat ediția din...