miercuri, noiembrie 20, 2024

Macron despre izolaţionismul american

Poziția SUA privind Iranul și Coreea de Nord ‘face și mai necesară’ unitatea europenilor, a afirmat vineri președintele Franței, Emmanuel Macron, la încheierea Consiliului European de la Bruxelles Președintele francez a salutat sprijinul unanim al celor 28 de membri ai UE care s-au declarat pe deplin în favoarea acordului internațional privind dosarul nuclear iranian, criticat recent de Donald Trump.

Președintele american a refuzat la 13 octombrie să certifice acordul încheiat în 2015, a cerut înăsprirea acestuia de către Congres și a amenințat cu retragerea SUA dacă cererile lor nu sunt îndeplinite.

Izolaționismul american face mai necesară unitatea Europei, consideră Emmanuel Macron

Strategia americană privind Coreea de Nord și Iranul ‘fac și mai necesară o mai mare unitate europeană’, a declarat Macron presei.

El a apreciat că progresele realizate în ultimele luni la capitolul Europa apărării au fost accelerate de izolaționismul administrației Trump, în special pentru țările care au considerat până în prezent că o ‘strategie nord-atlantică poate fi alternativa la o Europă care protejează’. http://www.dhnet.be/dernieres-depeches/belga/sommet-europeen-l-isolationnisme-americain-rend-plus-necessaire-l-unite-de-l-europe-59ea075bcd70ccab369d90da

Cei 28 au convenit de asemenea pentru consolidarea utilizării în comun a resurselor militare și a celor pentru cercetare.

Totuși, a adăugat președintele francez, ‘SUA rămân un partener esențial și un aliat în lupta împotriva terorismului și în apărarea securității noastre’, precum și în Africa și în Orientul Mijlociu.Mai multe țări europene participă la campania de bombardamente a coaliției internaționale antijihadiste conduse de SUA în Irak și Siria. Pe de altă parte, SUA susțin operațiunile conduse de armata franceză împotriva grupărilor jihadiste active în Sahel.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi seara că europenii doresc ‘să facă tot posibilul pentru a menține viabil acordul nuclear’ cu Iranul și pentru aceasta rămân în contact cu Congresul american.Dar șefa guvernului german a regretat că Iranul a avut numeroase inițiative pe care ea le-a considerat drept contraproductive în Orientul Mijlociu, în special în Yemen.

Macron a declarat de asemenea că dorește să ‘deschidă cu Iranul o discuție’ privind activitatea sa balistică și influența regională. https://www.lorientlejour.com/article/1079509/lisolationisme-americain-rend-plus-necessaire-lunite-de-leurope-dit-macron.html


 

 

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.