joi, noiembrie 21, 2024

Libertatea presei în Turcia: Peste 100 jurnalişti s-au prezentat în instanţă. 10 condamnaţi la închisoare în 3 luni.

102 jurnalişti s-au prezentat la audieri în procesele lor din Turcia din iulie până în septembrie, iar 10 dintre ei au fost condamnaţi la un total de aproape  40 de ani, potrivit unui raport al proiectului Expression Interrupted, citat de Stockholm Center for Freedome.

Din cele 52 de audieri care au avut loc în perioada de trei luni, 39 au implicat acuzații de terorism. În 21 de cazuri, jurnaliştii au fost acuzaţi de apartenenţa la o organizaţie teroristă,  de diseminare a propagandei pentru o organizație teroristă în 15 dintre cazuri și de a favoriza o organizație teroristă în trei dintre ele.

În 10 dintre procese, jurnaliştii sunt acuzaţi că au calomniat funcţionarii publici şi l-au insultat pe preşedinte în cinci.Restul cazurilor implică acuzații de insultare a națiunii turce și a instituțiilor guvernamentale și de încălcare a legii privind întâlnirile și demonstrațiile.

În aceeași perioadă au fost introduse 13 noi dosare împotriva a 16 jurnaliști.

51 de jurnaliști au fost fie atacați, fie împiedicați fizic să acopere știri de către poliție sau civili. Raportul spunea că a fost aproape imposibil de urmărit demonstrațiile din ultimele luni.

Şapte jurnalişti: Ufuk Şanlı, Seyid Kılıç, Mehmet Güleş, Fahri Öztoprak, Oğuz Usluer, Emre Soncan şi Fethi Altun au fost eliberaţi din închisoare după ce şi-au ispăşit pedeapsa pentru apartenenţa la o organizaţie teroristă.

Turcia s-a clasat pe locul 153 dintre 180 de țări în indicele mondial al libertății presei 2021, publicat de Reporterii fără frontiere (RSF) în aprilie. Raportul se bazează pe datele obținute din studii și activități de monitorizare media efectuate de Expression Interrupted.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.