joi, noiembrie 21, 2024

La inaugurarea Arcului de Triumf, după lucrări de restaurare şi conservare

Primarul general, Gabriela Firea, care a inaugurat luni Arcul de Triumf, monument istoric consolidat, restaurat și conservat de Municipalitate prin cofinanțare europeană, a declarat că în perioada următoare vor fi amenajate treceri pentru pietoni și o alveolă pentru turiștii care doresc să viziteze obiectivul. „El va putea fi vizitat în perioada următoare, la finalizarea recepției în ceea ce privește verificarea tuturor avizelor care au fost acordate în această perioadă. Vă garantez că ele au fost conform legii, în toate coordonatele, atât financiar, cât și juridic, așa că turiștii vor putea să viziteze Arcul de Triumf, să urce deasupra lui, să vadă Bucureștiul de la înălțime. Va fi un program anunțat în perioada următoare. Se va amenaja în această locație și o alveolă pentru turiști. De asemenea, vor fi treceri pentru pietoni”.

 Turiștii vor putea vizita acest obiectiv, să vadă Bucureștiul de la înălțime Declaraţiile Primarului general al Capitalei la eveniment .

 

Ea a menționat că, în momentul în care a preluat mandatul de primar general, lucrările erau blocate de peste un an.

 „Sunt aici oamenii care au muncit zi și noapte, șapte zile din șapte, pentru ca acest monument istoric să poată să fie redat Capitalei și României de Ziua Națională, 1 Decembrie, după cinci ani de absență să se poată defila de Ziua Națională pe sub Arcul de Triumf. Au fost realizate la acest sfârșit de săptămână și probele, din punct de vedere tehnic. Acest monument este rezistent și la un cutremur pe care nu ni-l dorim — Doamne ferește! — de opt grade, pentru că s-au montat izolatori anti-seismici”. Ea  a subliniat că procedura de recepție nu a fost finalizată din punct de vedere al unor proceduri birocratice, dar că nu există „niciun fel de probleme tehnice”.

 „Sunt proceduri birocratice și nu au nicio legătură cu funcționalitatea sau rezistența Arcului de Triumf, care este 100% funcțional și imediat după finalizarea recepției — și din punct de vedere scriptic — va putea să fie vizitat, adică într-un timp foarte scurt. (…) Mă bucur că joi, pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, armata va putea defila sub Arcul de Triumf din nou și nu va mai fi o întârziere de încă un an de zile. Invit pe cât mai mulți bucureșteni să vină la Arcul de Triumf pentru a putea vedea defilarea împreună”, a spus  Gabriela Firea.

 Academicianul Răzvan Theodorescu, președintele Comisiei pentru centenarul Unirii, a subliniat că Arcul de Triumf a fost realizat tocmai pentru a-i aduna pe români laolaltă.

 

„Doamnă primar general, astăzi ați făptuit un act istoric. La 1 Decembrie 1936, regele Carol al II-lea inaugura acest monument. Aveți vizavi o întreagă expoziție cu istoria acestui arc, care a fost făcut să omagieze eroismul și să îi adune pe români laolaltă. Cine nu știe că românii pot să fie adunați laolaltă nu prea are ce căuta în preajma Arcului de Triumf”, a arătat el.

 Vasile Turcu, proprietar Romconstruct, firma care a realizat restaurarea, a declarat că lucările au presupus un efort atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar și a lăudat actuala echipă de la conducerea PMB pentru profesionalism. „Multe interese au fost. (…) Va veni momentul, probabil, după ce va trece ziua asta festivă, voi spune multe lucruri care s-au întâmplat cu proiectul acesta de la început. O parte probabil o să le spun la Comisia Europeană, care normal trebuie să intre să facă o verificare, ce se întâmplă cu banii europeni și banii noștri publici”.

 Prim efort conjugat şi depăşind multe complicaţii, iată că Monumentul cel mai iubit al Bucureştiului va fi gata pentru defilarea de 1 Decembrie.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.