vineri, martie 24, 2023

Istanbul. Reuniune în jurul „mărului discordiei”: Ierusalimul

Tonul a fost dat de preşedintele turc Erdogan care în discursul său a calificat Statul Israel drept „ stat de ocupaţie „ şi „stat terorist”.

https://www.lexpress.fr/actualites/1/monde/jerusalem-sommet-du-monde-musulman-a-istanbul-a-l-appel-d-erdogan_1968545.html

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat miercuri, la Istanbul, că va cere Adunării Generale a ONU să anuleze statutul de membru al Israelului şi, concomitent, aderarea deplină a Palestinei la Organizaţia Naţiunilor Unite, (Reuters).

‘Ne vom adresa Adunării Generale în legătură cu statutul de membru al Israelului’, a declarat Abbas, în conferinţa de presă de la finalul summitului extraordinar al Organizaţiei Conferinţei Islamice (OCI), desfăşurat la Istanbul.

Liderul palestinian a precizat că va solicita o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU de anulare a deciziei prin care Statele Unite ale Americi recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Potrivit lui Abbas, Washingtonul nu îşi poate exercita dreptul de veto în cazurile în care plângerile vizează tocmai Statele Unite.

Într-un discurs de o rară vehemenţă împotriva Israelului şi a administraţiei americane, Mahmoud Abbas avertizase mai devreme că nu vor exista ‘nici pace, nici stabilitate’ fără partea arabă ocupată a Ierusalimului drept capitală palestiniană. Trump ‘a oferit Ierusalimul cadou mişcării sioniste’, ‘de parcă i-ar fi oferit unul din oraşele americane’, a mai spus Abbas, subliniind că, în consecinţă, ‘nu acceptăm niciun rol al Statelor Unite’ în procesul de pace. ‘Ierusalimul este şi va rămâne veşnic capitala statului Palestina’, a adăugat liderul palestinian, citat de AFP.

El a mai afirmat în cadrul summitului că SUA ”nu se mai califică pentru a media procesul de pace” şi a cerut înfiinţarea unui ”nou mecanism” sub egida ONU pentru crearea unui stat palestinian, cu capitala în Ierusalimul de Est.

”Proclamăm Ierusalimul de Est drept capitala statului Palestina şi facem apel la celelalte ţări să recunoască statul Palestina şi Ierusalimul de Est drept capitala sa ocupată” (de către Israel), au declarat liderii musulmani într-un comunicat publicat la încheierea summitului OCI.

”Respingem şi condamnăm cu fermitate decizia iresponsabilă, ilegală şi unilaterală a preşedintelui SUA de recunoaştere a Ierusalimului drept pretinsa capitală a Israelului. Considerăm această decizie nulă şi neavenită”, se mai spune în comunicat

http://www.france24.com/fr/20171213-turquie-istanbul-erdogan-reconnaissance-jerusalem-est-capitale-palestine-israel

http://www.hurriyetdailynews.com/oic-agrees-to-recognize-east-jerusalem-as-palestinian-capital-124064


 

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.