Una dintre cele mai populare scriitoare din Turcia, Ece Temelkuran a vorbit despre situația politică și despre fenomenele care pun presiune asupra societății turcești, într-un interviu inedit cu jurnalistul Jose Miguel Rocha, pentru platformpj.com
De la declinul democratic al guvernului condus de președintele Erdogan, cenzura în creștere până la frica de a protesta a turcilor, sărăcie și doctrinele religioase, Ece Temelkuran oferă o analiză a Turciei de azi.
O Turcie unde voalul purtat de femei devine instrument politic, iar păstrarea valorilor umane este o formă de rezistență, autorea susține că până și a spera devine un lucru dificil.
Eric Edelman, care a fost ambasadorul SUA în Turcia, a spus odată că „de fiecare dată când se pare că lucrurile nu se pot agrava în Turcia, spun mereu, doar așteaptă”. Aceasta vă definește și perspectiva asupra țării?
Vă pot spune opusul. Când eram tânără jurnalistă, cred că aveam 19 ani, exista acest om de stat proeminent: un politician de dreapta, șef al Parlamentului. Nu uit niciodată răspunsul lui. El a spus: <<Domnișoară, există o supapă de siguranță undeva în această țară și funcționează întotdeauna când lucrurile sunt pe punctul de a exploda, dar nu mă întrebați unde este supapa de siguranță”. Am crezut ferm în asta până de curând. Acum nu știu, nu este ușor să sperăm pentru Turcia. Dar întotdeauna avem responsabilitatea morală să fim hotărâți să schimbăm lucrurile, așa că încerc să scriu și lucruri pline de speranță.
Știu că preferați cuvântul „hotărâre” celui de „speranță”. Unde vedeți hotărârea în societatea turcă în zilele noastre?
O văd peste tot. Recent, în orașul meu natal, Izmir, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 6,8 și au existat nu numai lucruri dureroase, ci și dezgustătoare. I-am văzut pe reprezentanții partidelor de guvernare încercând să producă propagandă politică din durerea oamenilor afectați.
A fost un ministru al partidului de guvernământ (AKP) care a luat telefonul de la un lucrător de salvare în timp ce încerca să ajungă la un copil sub epavă. În acest fel, puteți vedea că politica a devenit destul de inumană în Turcia, în special din partea partidelor de guvernământ. În ciuda tuturor acestor lucruri, a tuturor durerilor provocate de cutremur, oamenii sunt și au fost foarte hotărâți să fie solidari.
Turcia este o țară foarte polarizată, iar partea opusă din spectrul politic nu mai este considerată umană. Acest lucru s-a cristalizat atunci când o figură proeminentă din opoziție a dat rezultate pozitive pentru coronavirus și am putut vedea toți trolii guvernamentali care se înveseleau și petreceau pe social media.
“Păstrarea valorilor umane este o formă de rezistență”
Într-o țară atât de polarizată, păstrarea valorilor umane este o formă de rezistență și ar trebui să fii cu adevărat hotărât să faci asta. Această determinare este sursa speranței. Nu cred în poveștile de speranță atunci când nu există nici o determinare în jur.
A existat un alt lucru care a atins multe inimi în Turcia: când s-a produs cutremurul, a existat o mișcare de rezistență în rândul muncitorilor din mină și aceștia și-au oprit rezistența și demonstrațiile pentru a merge la Izmir, unde au lucrat zile fără să doarmă. Dacă există o supapă de securitate undeva în Turcia, probabil că aceasta este aceea, acei oameni care sunt foarte hotărâți să se mențină oameni.
De mai multe ori ați afirmat că politica turcească este un „cerc vicios de vendete”. Credeți că politica AKP are ca scop răzbunarea pentru un trecut în care politicieni precum Recep Tayyip Erdoğan au fost arestați pentru citirea unei poezii?
Există o narațiune pseudo-politică foarte eficientă: trecutul, răzbunarea trecutului sau emoțiile răzbunătoare induse de oprimarea trecută a elitei seculare. Dar cred că aceasta este doar o narațiune care a legitimat politica AKP de destul de mult timp. Nu mai face asta. Liderii populiști de dreapta, precum Erdoğan, au o abilitate magică de a juca subordonatul în timp ce guvernează. În timp ce ei sunt opresorul, ei pot acționa și ca oprimatul. Acest rol dublu pe care îl joacă îngreunează lucrurile.
Cu toate acestea, această narațiune nu mai ține , oamenii își bat joc de ea , totuși este încă folosită. Oamenii, în special în afara țării, au crezut că această narațiune are un motiv, deoarece Turcia era o țară musulmană, dar, conform narațiunii, este condusă de elita seculară opresivă. Acesta a fost poate cazul, dar nu a existat o opresiune a expresiei religioase, mai ales după lovitura militară din 1980. Acea lovitură de stat a creat o coaliție – care, după părerea mea, încă guvernează țara – între două puteri principale: neoliberalismul și sectele religioase.
El este adesea creditat că a pregătit calea pentru ca oamenii religioși (în special cei care poartă hijab) să facă unele lucruri, cum ar fi mersul la universitate, pe care nu le-au putut face înainte de guvernarea AKP.
Hijabul este o chestiune foarte complicată. În primul rând, Erdoğan nu a pregătit drumul, femeile, nu doar musulmanele, ci și femeile de stânga, împreună, se luptau cu asta ani de zile înainte de Erdoğan. El nu deține acea victorie politică (dacă există una acolo). Majoritatea femeilor musulmane sau islamiste active politic care se aflau în acea luptă nu mai susțin AKP.
“Cetățeanul ideal este cel ascultător”
Nu este vorba despre a fi religios sau nu. Potrivit lui Erdoğan, cetățeanul ideal este cel ascultător, puteți purta o fustă mini, dacă doriți. Permiteți-mi să clarific acest lucru: cumva, această narațiune îl leagă inseparabil pe Erdoğan de oamenii religioși, ceea ce nu este deloc corect.
Voalul care devine steagul islamului politic nu este ceva doar despre Turcia. Dintre toate țările musulmane, Turcia a devenit punctul forte al acelei discuții, din motive evidente, dar islamul politic, așa cum îl văd eu, a fost un instrument geopolitic împotriva fostului bloc socialist.
A fost un proiect politic pentru care oamenii s-au dedicat sau pentru care s-au sacrificat. Cred că fiecare dintre noi trebuie să vadă poziția noastră în societate și în istorie ca produs al vremii și al locului. Nu sunt sigură că toate femeile islamiste politice sunt conștiente de utilizarea lor în această narațiune politică.
În iulie, ați scris că în Turcia „municipalitățile și primarii păstrează valorile democratice”. Un lucru bizar s-a întâmplat în urmă cu câteva luni, când municipalitățile conduse de opoziție au organizat o campanie de strângere de fonduri, dar guvernul a declarat că este ilegal și a decis să lanseze ei una”.
La mai multe niveluri, AKP, ca orice altă mișcare populistă de dreapta, se amestecă cu adevărul, cu faptele. Sarcina lor principală este să manipuleze, să ascundă și să fabrice faptele sau să se gândească la modul în care pot beneficia de ele. În loc să conducă o țară, cred că acestea se ocupă mai ales de crearea unei narațiuni, dar decalajul dintre narațiune și realitate este acum atât de mare încât nici susținătorii lor nu pot fi entuziasmați să sprijine narațiunea.
Credeți că se poate întâmpla din nou o mișcare socială uriașă ca Gezi sau așa-numita „Proteste Republicii”, în 2007? Uneori se pare că, când vine vorba de proteste masive, societatea turcă a dormit …
Ei așteaptă. Turcia este un ținut foarte vechi, a văzut multe. Cred că ceea ce se trăiește într-un ținut se transmite de-a lungul generațiilor. Acesta este un ținut în care au trecut multe puteri și apoi au dispărut. Există această profundă cunoaștere, în psihicul turcesc, că și asta se va termina. Cred că asta așteaptă. De asemenea, Gezi le-a arătat oamenilor că, dacă fac acest pas, va exista un masacru, așa că au făcut un pas înapoi și au spus: << Așteptăm, nu vom face parte din masacru, nu ne sacrificăm pe noi înșine, nu vor fi victimele acestei puteri>>. Ceea ce înțeleg.
Noile reglementări (stricte) pe rețelele de socializare au intrat în vigoare în urmă cu câteva săptămâni. The Economist l-a numit pe Erdoğan „sultanul cenzurii”. În opinia dumneavoastră, care sunt efectele majore pe care le-a avut (și le va avea) această lege într-o țară în care, potrivit unor estimări, mai mult de 90% din mass-media este sub controlul persoanelor apropiate președintelui?
Probabil că Erdoğan a vrut să spună acest lucru atunci când a spus că <<nu pot domni încă în arena socială și culturală.>>Vrea să conducă și în viața culturală și socială. Una dintre modalități, cea mai eficientă, este de a controla social media: singurul loc în care oamenii se pot exprima puțin.
Apropo, nu rămâne nimeni nepedepsit atunci când își exprimă opiniile pe social media, oamenii sunt arestați din cauza asta. Se pare, însă, singurul mod de a fi auzit și acum este controlat și el.
Ece Temelkuran a fost concediată de la Habertürk după ce a scris articole critice cu privire la guvern, în special la tratarea masacrului Uludere din decembrie 2011. A fost desemnată de două ori „cea mai citită rubrică politică” din Turcia. Articolele ei au fost publicate și în mass-media internaționale precum The Guardian și Le Monde Diplomatique.
Temelkuran a publicat 12 cărți, dintre care cinci publicate în limba engleză.
În 2008, a fost invitată la Reuters Institute for the Study of Journalism, timp în care a scris Deep Mountain, Across the Turkish-Armenian Divide.
