miercuri, decembrie 31, 2025

Începe școala! Prețurile la rechizite s-au dublat. 1000 de lire pentru a pregătii ghiozdanul unui elev


Părinții din Turcia, care încep să-și pregătesc copii pentru noul an școalar, se confruntă cu măriri cu până la sută la sută la rechizite.

Clopoțelul pentru prima lecție va suna pe 12 septembrie, însă cu o săptămână înainte, atât  în presă, cât și pe rețelele de socializare s-a tras un apel de alarmă asupra prețurilor la rechizite.

Conform Vecdet Şendil, președintele Asociației All Stationery (TÜKİD) a explicat situația de anul acesta.

„Când comparăm prețurile cu anul trecut, putem determina o creștere a prețului de până la 80%. Dar pentru unele produse, această creștere a fost de peste 100 la sută”, susține Șendil, pentru T24.com.tr

Altfel spus, geanta de școală, care a costat 400 de lire anul trecut, se umple în medie până la o mie de lire anul acesta. Un creionul, anul trecut costa o liră și a ajuns să coste 4 lire, iar un caiet de 80 de coli a ajuns de la 5 la 20 de lire, conform portalului de știri, Sozcu.

Cât costă un ghiozdan complet?

Reporterii de la TGRT Haber TV au pregătit prețurile la produsele de bază pentru un elev, în două categorii: calitate medie și calitate înaltă.

O geantă de școală poate costa între 80 de lire și 1100 de lire, iar o caserolă pentru prânz costă între 75 de lire și 250 de lire.

De asemenea, o cutie de creioane poate ajunge de la 10 lire la 150 de lire, iar caietele pentru toate materiile, inclusiv, desen și muzică ajung la un preț de 84 de lire în medie, iar pentru cele care au o calitate mai bună pot ajunge și la 270 de lire.

Astfel, pentru a pregătii ghizodanul unui elev produse de calitate medie, prețul minim este de 342 de lire, iar maxim de 2364 de lire.

Ce spun părinții?

Părinții și-au exprimat îngrijorare față de prețurile în creștere la rechizite, pe lângă creșterile la facturi și la produse de bază.

„Anul trecut un caiet cu 90 de lire costa 15 lire. M-am dus la magazin să întreb cât costă anul acesta și mi-au spus că este 45 de lire”, susține o mamă, pentru FOX Haber.

„O să folosim rechizitele de anul trecut. Suntem mult mai stricți anul acesta. Anul trecut i-am luat ghiozdan cu 250 de lire, anul acesta este 500 de lire. Eu am doar un copil, dar am membrii ai familiei care au 3-4 copii.”, afirmă o altă mămică.

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Trump, între Ankara și Tel Aviv: F-35 tensionează scena diplomatică

Președintele Donald Trump a anunțat în timpul unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la reședința sa din Florida, că Statele Unite analizează „foarte serios”...

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...