sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Încă o încerecare de rezolvare dimplomatică a crizei siriene : Reuniunea de la Lausanne

Președintele francez, François Hollande, a reamintit  în ajunul unei reuniuni internaționale privind Siria, organizată la Lausanne (Elveția) cu șefii diplomațiilor rusă și americană, „exigențele” Parisului pentru ieșirea din criza siriană.

Președintele francez, François Hollande, a reamintit  în ajunul unei reuniuni internaționale privind Siria, organizată la Lausanne (Elveția) cu șefii diplomațiilor rusă și americană, „exigențele” Parisului pentru ieșirea din criza siriană.

Francois Hollande, preşedintele Franţei.

Aceste exigențe sunt „încetarea focului, livrarea imediată de ajutoare umanitare și negocierea politică în vederea unei tranziții în Siria”, a detaliat președinția franceză într-un comunicat, la finalul întrevederii dintre François Hollande și mai multe asociații care militează pentru pacea în Siria.

„Este singura cale pentru a stabiliza această țară martirizată și a eradica permanent amenințarea teroristă”, a adăugat șeful statului francez,.

Căutarea unei soluții militare în profitul (președintelui sirian) Bashar Al-Assad nu face decât să agraveze în continuare polarizarea și să alimenteze extremismul în Siria și în regiune”, a subliniat François Hollande

„În schimb, căutarea unei soluții militare în profitul (președintelui sirian) Bashar Al-Assad nu face decât să agraveze în continuare polarizarea și să alimenteze extremismul în Siria și în regiune”, a subliniat François Hollande referindu-se la bombardamentele ruse în sprijinul armatei siriene.

„Facem încă o dată un apel insistent la negocieri politice pentru pace, iar acestea printr-o condiție prealabilă – încetarea bombardamentelor”, a declarat presei la finalul reuniunii șeful diplomației de la Paris, Jean-Marc Ayrault.

Vladimir Putin și-a anulat vizita de săptămâna viitoare la Paris din cauza condițiilor impuse de François Hollande.Preşedintele rus  a atras atenția că nimeni nu va reuși „să izoleze” Rusia, în pofida deteriorării relațiilor sale cu Occidentul

„Multe alte inițiative vor fi luate, Franța a luat deja în ultimele zile și vom fi întotdeauna în prima linie cu aceeași hotărâre, cu aceeași forță, cu aceeași convingere pentru a obliga barbaria să se retragă. Nu este niciodată prea târziu pentru a face pace”, a insistat ministrul francez de externe,Jean-Marc Ayrault. Reuniunea organizată la Lausanne cu șefii diplomațiilor rusă, Serghei Lavrov, și americană, John Kerry, la care Franța nu participă, constituie o primă tentativă de a relua dialogul între cele două mari puteri după suspendarea discuțiilor asupra dosarului sirian.

În același timp, președintele rus, Vladimir Putin, care și-a anulat vizita de săptămâna viitoare la Paris din cauza condițiilor impuse de François Hollande, a atras atenția că nimeni nu va reuși „să izoleze” Rusia, în pofida deteriorării relațiilor sale cu Occidentul.Presstv.ir,www.lorientlejour.com

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.