Hagia Sofia din Istanbul, catedrala bizantină din secolul al VI-lea, a primit peste 6,5 milioane de vizitatori de la transformarea sa în moschee în 2020, conform Ahval News.
În timp ce moscheea a primit peste 6,5 milioane de vizitatori de la reconversie, aproximativ 120.000 de oameni au vizitat moscheea în timpul Bayramurilor de anul acesta.
Hagia Sofia a primit vizitatori în conformitate cu instrucțiunile de sănătate ale Turciei în contextul pandemiei de coronavirus, dar în prezent nu există obligativitatea purtării măștii.
Personalul de la moschee îi ghidează pe vizitatori să se deplaseze și să limiteze timpul petrecut în interior.Moscheea oferă, de asemenea, cursuri despre interpretarea Coranului și viața profetului Mohamed.
Monumentul trebuie închis pentru întreținere
Hagia Sofia are o importanță simbolică și ar trebui păstrată atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere spiritual.
Trei milioane de vizitatori anuali reprezintă o „calamitate” pentru Hagia Sofia, a spus istoricul İlber Ortayli într-un articol pe care l-a scris duminică pentru cotidianul Hürriyet.
Monumentul trebuie să fie închis pentru întreținere în mod regulat, iar conductele și canalele de sub el trebuie inspectate și reparat. Există rapoarte de prăbușire a podelelor. Și nicio informație despre canalele și arcadele de sprijin de sub clădire.”, susține Ortayli.
Poarta Imperială a Hagiei Sofia a fost avariată în aprilie, când vizitatorii au ciobit lemnul pentru a lua bucăți din el. Potrivit legendelor, poarta era făcută din același lemn ca și Chivotul lui Noe, motiv pentru care unii credincioși încă o consideră sacră.
Catedrala a fost transformată pentru prima dată într-o moschee după cucerirea otomană a Constantinopolului, în 1453, care a marcat o ocazie importantă în istoria islamului.
Hagia Sofia a fost transformată în muzeu în 1937, iar închinarea islamică a început din nou în cel mai important monument bizantin, pe 24 iulie 2020.