joi, iulie 25, 2024

Guvernul turc a anulat aproape 4000 de acreditari ale jurnaliștilor în 5 ani

Guvernul Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP) din Turcia a anulat acreditările a 3.804 de jurnaliști în ultimii cinci ani, potrivit vicepreședintelui Fuat Oktay, a informat presa turcească.

Vicepreședintele a răspuns la întrebarile deputatului din Partidul Poporul Republican (CHP), Ömer Fethi Gürer, despre numărul de acreditări revocate de AKP din 2014.

Potrivit Oktay, numai în primele nouă luni ale anului 2019 au fost anulate 715 cărți de presă.

În Turcia, cardurile de presă se emit de către Autoritatea de Buletine de Presă, care până în septembrie 2018 a fost sub jurisdicția premierului, apoi  președintele Turciei a preluat controlul, în urma alegerilor prezidențiale din iunie 2018.

Partidul AKP opune rezistența împotriva jurnaliștilor care critică guvernul, arestând zeci de jurnaliști și a închis sute de instituții medii în urma loviturii de stat din 15 mai 2016.

Incendiu de vegetație în Turcia. Zborurile din aeroportul din Izmir au fost oprite

Autoritățile turce au trimis 7 avioane și 16 elicoptere pentru a stinge incendiul, împreună cu 35 de autospeciale de pompieri.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,