joi, mai 2, 2024

Erdogan semnalează un posibil război în Siria. Moscova:„ Facem apel la toate părțile să se abțină.”

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan a sugerat că Ankara intenționează să desfășoare o ofensivă terestră în nordul Siriei.

Pe fondul crizei economice și a alegerilor care urmează în vara anul 2023, Erdogan se concertează pe un posibil război în Siria.

„De câteva zile luptăm împotriva teroriștilor cu avioanele noastre, tunurile și armele noastre. Dacă voiește Dumnezeu, îi vom dezrădăcina pe toți cât mai curând posibil, împreună cu tancurile și soldații noștri.” susține Erdogan.

Erdogan a făcut amenințări similare în ultimele șase luni, iar raidurile aeriene transfrontaliere de săptămâna trecută, au sporit posibilitatea ca o operațiune militară mai mare să aibă loc.

Moscova cere calm și cumpătare

Rusia și-a reiterat poziția, cerând Turciei să se abțină la lansarea unei ofensive terestre la scară largă împotriva militanților din Siria.

„Sperăm că argumentele noastre vor fi ascultate de Ankara și vor fi găsite alte modalități de rezolvare a problemei”, a declarat negociatorul rus, Alexander Lavrentyev după o nouă rundă de discuții în Siria cu delegațiile turce și iraniene în Kazahstan.

Kremlinul a spus că Rusia respectă preocupările „legitime” de securitate ale Turciei cu privire la Siria, dar a adăugat că toate părțile ar trebui să evite măsurile care ar putea agrava situația.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, deși au existat dezacorduri între Rusia și Turcia în abordarea lor față de Siria, Moscova a înțeles preocupările de securitate ale Turciei.

„Înțelegem și respectăm preocupările Turciei cu privire la asigurarea propriei securități. Credem că acesta este dreptul legitim al Turciei. În același timp, facem apel la toate părțile să se abțină de la pași care ar putea duce la destabilizarea situației generale”, susține Peskov.

Siria: Putem face față Turciei

Între timp, comandantul Forțelor Democratice Siriene conduse de kurzi din nord-estul țării a declarat că grupul său este pregătit să respingă o invazie terestră a Turciei.

Șeful SDF, Mazloum Abdi, a declarat agenției de presă AP, că grupul său s-a pregătit pentru un alt astfel de atac de când Turcia a lansat un asalt terestru în regiune în 2019. 

„Credem că am atins un nivel în care putem face față la orice nou atac. Dacă Turcia atacă orice regiune, războiul se va extinde în toate regiunile… și toată lumea va fi rănită de asta”, susține Mazloum Abdi.

De ce Turcia vizează kurzii din Siria?

În ultimii ani, kurzii din nord-estul Siriei au fost atacați în mod regulat din partea Turciei, care spune că luptă împotriva terorismului.

Weekendul trecut, Turcia și-a intensificat ofensiva și a lansat operațiunea „Claw Sword” împotriva separatiștilor kurzi din Siria și împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din nordul Irakului, pe care îl consideră responsabil pentru atacul terorist din Istanbul, de pe 13 noiembrie, care a ucis șase persoane și a rănit peste 80.

Atât PKK, cât și afiliatul lor sirian, Unitatea kurdă de protecție a poporului sirian (YPG) au negat orice implicare în atentatul cu bombă.

După ce atacurile aeriene turcești au ucis cel puțin 184 de kurzi, inclusiv luptători și civili, în Siria și Irak weekendul trecut, agenția de presă Anadolu, condusă de turci, a acuzat luni YPG că a lansat rachete în orașul de graniță turcesc, Karkamis. Agenția a spus că cel puțin trei persoane au fost ucise.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.