joi, noiembrie 30, 2023

Energie : Se renunţă la cablul submarin dintre România şi Turcia

Proiectul cablului submarin între România și Turcia nu se va regăsi în viitoarea strategie energetică a României, întrucât turcii nu mai sunt interesați de acest proiect, a declarat, joi, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

„Nu cred în proiectul cablului submarin și o să vă spun de ce. Nu este o zonă stabilă în momentul de față. În plus, fiind un proiect care implică mai multe țări, trebuie să existe interes din ambele părți. Turcii nu au un interes pentru acest proiect, pentru că ei vor să crească gradul de conectivitate în curent alternativ și nu în curent continuu. Turcia nu cred că va aloca bani pentru acest proiect”, a spus Corina Popescu, în cadrul conferinței Focus Energetic.

Potrivit acesteia, proiectul prevedea inclusiv traversarea apelor teritoriale bulgărești, ceea ce l-ar fi făcut și mai greu de realizat. „Acest proiect nu se va regăsi, probabil, în strategia energetică”, a completat oficialul ministerial.

Ministerul Energiei elaborează, în prezent, o nouă strategie energetică a României până în perioada 2030, document care va fi gata în luna octombrie.

În ianuarie 2014, ministrul delegat pentru Energie de la acea dată, Constantin Niță, și ministrul Energiei și Resurselor Naturale din Turcia, Taner Yildiz, au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în dezvoltarea interconexiunilor din domeniul energiei electrice, care va permite crearea unei facilități alternative pentru schimbul de electricitate dintre cele două țări, inclusiv prin cablu submarin, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

„Cooperarea regională este esențială pentru creșterea economică și dezvoltarea regională. În acest sens, România își reafirmă angajamentul în ceea ce privește dezvoltarea rețelelor de interconectare cu Moldova, Serbia, Ungaria și Bulgaria, în vederea consolidării securității energetice și creării oportunității pentru exportul de energie în regiune. În același timp, colaborarea cu Turcia reprezintă un element important pentru sectorul energetic din România, din perspectiva valorificării potențialului de export. În acest sens, am discutat cu omologul turc, E.S. Taner Yildiz, despre potențialele proiecte de interconectare”, a declarat Constantin Niță, ministrul delegat pentru Energie. În continuare, acesta s-a referit la cablul submarin România — Turcia, un proiect de interes pan-european „cu o contribuție importantă în dezvoltarea pieței regionale de electricitate în perspectiva integrării acesteia în piața UE, o soluție pentru exportul de energie pe piața din Turcia și pe piețele adiacente”.agerpres

Turcia: Coasta Mării Negre, care a costat peste 4,2 de miliarde de dolari, a fost înghițită de ape

Creșterea apelor mării după ploile abundente a făcut autostrada inutilizabilă și multe vehicule au rămas blocate în mijlocul valurilor.

Belgia: Conferința„ Crimes Against Humanity”, organizată de victimele puciului din Turcia

O conferința pentru drepturile omului, organizată de profesori universitari turci, victimele ale puciului eșuat din 2016, a reunit experți pentru a discuta probleme critice ale drepturilor omului la nivel global, conform presei internaționale.

Cupa Turciei se va juca în Arabia Saudită, în ciuda dorinței fotbaliștii de a juca în țară

Președintele Galatasaray, Dursun Özbek, a anunțat anterior că echipa sa a cerut ca meciul să se joace în Turcia „la 100 de ani de la Republica noastră”, în timp ce Fenerbahçe a cerut ca meciul să fie jucat pe Stadionul Olimpic Atatürk sau pe Stadionul Samsun 19 Mai.

VIDEO: O bucată de beton s-a prăbușit în Hagia Sofia, la un metru de oameni

Experții au avertizat că restaurarea urgentă este necesară și că nu ar putea supraviețui unui potențial cutremur.

Ritualul Călușului dansat de tineri din Kenya pe scena IFLC 2023, din București

Festivalul, prezentat de îndrăgita actriță Tily Niculae, va începe joi, 23 noiembrie 2023, de la ora 18.30, la Lumina Sport Arena, fiind organizat de Lumina Instituții de Învățământ, în parteneriat cu Asociația pentru Dialog și Valori Universale.