sâmbătă, aprilie 20, 2024

Elevii români vor participa la un concurs național de creare a unui satelit

Șapte echipe de elevi de la mai multe licee și palate ale copiilor din România se vor întrece în realizarea unui satelit în finala concursului național CanSat 2017, care se va desfășura în perioada 19-23 aprilie, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Agenția Spațială Română (ROSA).

Evenimentul este organizat de ESERO România și are loc la Colegiul Tehnic ‘Elie Radu’ și pe Aerodromul ‘Gheorghe Bănciulescu’ din Ploiești.

‘CanSat-ul este o simulare a unui satelit integrat în volumul și forma unei doze standard de băuturi răcoritoare. Provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit – cum ar fi alimentarea cu electricitate și comunicațiile – într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 ml’, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, CanSat-ul va fi lansat de la o altitudine de aproximativ un kilometru, va trebui să îndeplinească o misiune și să aterizeze în condiții de siguranță. Proiectele selectate pentru ediția din acest an vor fi lansate cu ajutorul unui elicopter. Înainte de lansare, CanSat-ul pregătit de fiecare echipă va trece printr-o inspecție tehnică ce va determina dacă acesta întrunește condițiile impuse pentru dimensiune, greutate, comunicații radio și parașută.

Echipele selectate de ESERO România în colaborare cu Departamentul de Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA) pentru etapa finală a competiției sunt ‘ConSat’ de la Palatul Copiilor Drobeta Turnu-Severin – filiala Orșova, ‘Late Night Engineers’ de la Liceul Internațional de Informatică București, ‘Datavan’ de la Colegiul Tehnic ‘Constantin Brâncuși’, ‘Tomis III’ de la Colegiul Național ‘Mircea cel Bătrân’, ‘RO-OZ’ de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, ‘IVSA’ de la Colegiul Național ‘Ienăchiță Văcărescu’ și ‘Spartans CanSat’ de la Colegiul Național ‘Constantin Carabella’.

z elevii 001

Echipa câștigătoare a competiției naționale se va califica direct în finala Competiției Europene de CanSat 2017, organizată de Agenția Spațială Europeană.

Competiția CanSat 2017 este organizată de ESERO România, un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) în parteneriat cu ROSA. Ediția din 2017 este organizată cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județean Prahova și al Școlii Superioare de Aviație Civilă.

Șapte echipe de elevi de la mai multe licee și palate ale copiilor din România se vor întrece în realizarea unui satelit în finala concursului național CanSat 2017, care se desfășoară în perioada 19 – 23 aprilie, precizează Agenția Spațială Română (ROSA), citată de Agerpres. Evenimentul este organizat de ESERO România și are loc la Colegiul Tehnic ‘Elie Radu’ și pe Aerodromul ‘Gheorghe Bănciulescu’ din Ploiești. ‘CanSat-ul este o simulare a unui satelit integrat în volumul și forma unei doze standard de băuturi răcoritoare. Provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit – cum ar fi alimentarea cu electricitate și comunicațiile – într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 ml’, se precizează în comunicat.

http://www2.rosa.ro/http://www.comunic.ro/article/elevii-români-participă-la-un-concurs-național-de-creare-unui-satelit

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume.