marți, martie 21, 2023

DIN ACTIVITATEA THINK-TANK-URILOR: SEMINAR DESPRE SECURITATE

Palatul Cotroceni va găzdui, joi, seminarul „Redefinirea contextului de securitate în Europa de Sud-Est – o abordare de la Bucureşti”, lucrările urmând să fie deschise de preşedintele Klaus Iohannis.

În cadrul reuniunii, oficiali, experţi, analişti şi reprezentanţi ai industriei apărării din România şi SUA vor discuta despre evoluţiile mediului de securitate pe Flancul estic al NATO şi modalităţile concrete de contracarare a riscurilor, ameninţărilor şi provocărilor aferente.

Totodată, dezbaterea îşi propune să evidenţieze contribuţia şi aşteptările României cu privire la securitatea regională, în contextul Summitului NATO din iulie.Seminarul va cuprinde două paneluri, moderate de general-locotenentul Ben Hodges, fost comandant al forţelor americane din Europa (noiembrie 2014 – decembrie 2017), în prezent expert al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), şi respectiv de Peter Doran, preşedintele CEPA.

Seminarul „Redefinirea contextului de securitate în Europa de Sud-Est – o abordare de la Bucureşti” este organizat de think tank-ul american Center for European Policy Analysis.
CEPA este un institut de cercetare non-profit şi non-partizan, dedicat studiului Europei Centrale şi de Est. Fondat în 2005, CEPA este unicul think-tank american a cărui activitate este concentrată exclusiv asupra statelor şi societăţilor europene.


 

 

 

 

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România