luni, decembrie 2, 2024

NOUA BIBLIOTECĂ A COLEGIULUI NAŢIONAL „EMANUIL GOJDU” DIN ORADEA

Noua bibliotecă a Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea, emblemă a oraşului şi cetate a educaţiei şi culturii, a fost inaugurată miercuri seară într-o întâlnire de elită, organizată de scriitorul şi jurnalistul Mircea Bradu împreună cu conducerea şcolii.

Biblioteca va purta numele marelui dascăl gojdist Augustin Cosma (1890-1965), profesorul de limba română care a înfiinţat aici, la 1 Decembrie 1937, revista ‘Ţara visurilor noastre’, prima publicaţie şcolară din ţară. În paginile ei, recunoscută pentru calitatea materialelor publicate de-a lungul timpului, au semnat elevii de odinioară Vladimir Drimba, Ovidiu Drimba, Gheorghe Bulgăr, Traian Blajovici, Eugen Groza, oameni de cultură, de ştiinţă şi profesori redutabili.

„Biblioteca liceului – care va împlini la anul o sută de ani în limba română – este una foarte veche, cu peste 30.000 de volume şi câteva sute de cărţi de patrimoniu”

„Biblioteca liceului – care va împlini la anul o sută de ani în limba română – este una foarte veche, cu peste 30.000 de volume şi câteva sute de cărţi de patrimoniu. A fost distrusă de mai multe ori. Acum nu avea un spaţiu corespunzător. Or, o bibliotecă este un simbol; pentru noi, generaţiile care am crescut fără calculator, era o capelă. Şi cred că trebuie să existe o continuitate culturală, spirituală, iar spiritualitatea acestui liceu trebuie să revină la prestigiul pe care l-a avut. Să se simtă în oraş ca o personalitate spirituală. Cărţile acestea ar fi bine cumva să năvălească asupra conştiinţei copiilor care sunt aici şi să aprindă flacăra mai departe”, a spus Mircea Bradu.

„A fost şi este, în continuare, cea mai onorantă invitaţie pe care am primit-o în cei peste 35 de ani de când urc pe scenă. Ştiu, dar cu siguranţă doar într-o oarecare măsură, ce a reprezentat profesorul Augustin Cosma pentru şcoala asta. Despre caracterul lui, în schimb, ştiu mai multe. Iar acest caracter l-a determinat să prefere închisorile comuniste decât să abdice de la valorile pe care şi le-a asumat, valori pe care a reuşit să le insufle atâtor generaţii”, a mărturisit artistul, prezent alături de mama sa, Silvia Badea, singura fiică în viaţă a profesorului Cosma.

Proiectul noii biblioteci a fost lansat în urmă cu trei ani, atunci când nepotul profesorului Cosma, tenorul de talie mondială Alexandru Badea, a fost invitat de asociaţia de părinţi a Colegiului „Emanuil Gojdu” şi a susţinut pro bono un concert caritabil în acest scop la teatrul orădean.

Întâlnirea a fost, timp de peste două ore, prilej de încântare pentru ascultători, fiind prezentate personalităţile şi operele unor absolvenţi de marcă ai şcolii precum D.R. Popescu, Dorin Poenaru, Toma Leonida Dragomir, Alecsandru Baba, Radu Iftimovici, Mircea Bradu.(sursă Camelia Buşu,Veronica Bursaşiu,Smaranda Chişbora)

Şeful Direcţiei pentru Cultură Bihor, Lucian Silaghi, descendent al unei ‘dinastii gojdiste’, a anunţat o veste bună, şi anume, acordul favorabil al Comisiei zonale de monumente pentru reamplasarea provizorie a statuii lui Emanuil Gojdu în parcul ‘1 Decembrie 1918’, după restaurare, probabil chiar în cursul acestei veri.

Surse : http://www.bihon.ro/cartile-academicienilor-ucenici-la-gojdu-lansate/2024514

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6-20/maestru-pentru-oradea-ovationat-in-lumea-intreaga-tenorul-alexandru-badea-canta-acasa-pentru-un-proiect-local-120789.html 

Turcia: Restricții pentru rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani

Autoritatea pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (BTK) elaborează o propunere pentru a interzice copiilor sub 13 ani să folosească platformele de rețele sociale, în timp ce Ministerul Familiei și Serviciilor Sociale colaborează cu Parlamentul turc pentru a limita utilizarea smartphone-ului pentru copiii din aceeași grupă de vârstă.

Erdogan susține că legile, nu Convenția de la Istanbul, mențin femeile în viață

La un eveniment cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor la complexul prezidențial din capitala Ankara, președintele turc a făcut declarații despre controversată Convenției de la Istanbul.

Peste 100 de elevi din întreagă lume au făcut spectacol pe scena IFLC, din București

Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), aflat la a 22 a ediție, a revenit la București, iar pe scena evenimentului au...