joi, decembrie 12, 2024

„Cuminţenia Pământului” – o poveste încâlcită

„Mingea, ca să zic așa, în ceea ce privește achiziționarea ‘Cumințeniei Pământului’ nu este în curtea Parlamentului. Este tot în responsabilitatea Guvernului, domnule prim-ministru! Nu Parlamentul trebuie să deconteze această ‘afacere cu sulf’, care cere (…) o serie de lămuriri, inclusiv din partea dumneavoastră”, Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, îi transmite premierului Dacian Cioloș că „mingea” în ceea ce privește achiziționarea „Cumințeniei Pământului” nu este „în curtea Parlamentului”, care nu trebuie să deconteze această „afacere cu sulf”.

Vulpescu: Mingea în privința ‘Cumințeniei Pământului’ nu e la Parlament; nu Legislativul trebuie să deconteze această ‘afacere cu sulf’

 

Potrivit lui Vulpescu, Guvernul a aprobat ordonanțe de urgență privind „Cumințenia Pământului”, care își produc efectul juridic din momentul publicării lor în Monitorul Oficial.

 „Parlamentul n-a adoptat nicio lege de aprobare a lor, care să implice și amendamente. (…) De ce nu aplicați prevederile lor? De ce nu ați publicat Ordonanța de Urgență aprobată în Guvern, care le modifica pe anterioarele? Dispariția miraculoasă a Ordonanței de Urgență adoptate la data de 12.10.2016 nu face decât să confirme atitudinea de dispreț față de cetățeni în general și față de cei care au contribuit la campanie, în special”, menționează Vulpescu. Potrivit acestuia, în bilanțul Guvernului nu se spune nimic despre „Cumințenia Pământului”.brancusi-740x360

„Domnule prim-ministru, de ce ați aprobat, alături de Guvernul pe care îl conduceți, achiziționarea ei cu un preț mai mult decât dublu decât cel stabilit prin două expertize independente înainte de venirea dumneavoastră în fruntea Executivului? (…) Vă reamintesc că nu Guvernul dumneavoastră a exercitat dreptul de preempțiune în cazul ‘Cumințeniei Pământului’. Guvernul dumneavoastră, prin Ministrul Culturii, condus de doamna Corina Șuteu, nu și-a exercitat acest drept în cazul ‘Colecției Manu’, deși a fost notificat în acest sens. Astfel, piese cunoscute, (…) multe dintre ele din categoria ‘Tezaur’, de Rosenthal, Tăttărescu și Aman, printre alții, au fost vândute la licitație”, mai afirmă Ionuț Vulpescu.

Ionuț-VulpescuA cumpăra „Cumințenia Pământului” este „un semn de responsabilitate politică și socială”. „De aceea au fost și sunt atâția oameni care au susținut cu bună-credință campania de subscripție publică”, adaugă Vulpescu.

El precizează că „exercițiile de imagine nu țin loc de acțiune serioasă”. „Cu regret constat că ați ajuns să conduceți Executivul cel mai puțin dispus să respecte democrația și regulile ei. Cuvântul ‘tehnocrat’ a devenit un cuvânt de ocară în ochii celor mai mulți români”, îi transmite Vulpescu lui Cioloș. Totodată, Vulpescu remarcă faptul că în bilanțul Guvernului nu se face nicio referire la cultură.

„În guvernarea dumneavoastră, cultura a avut parte de interes zero. (…) Prin două rectificări succesive, bugetul Ministerului Culturii a pierdut în vară 179 de milioane de lei, iar acum — 14,45 milioane de lei”,       spune Vulpescu.

 

El se întreabă, totodată, de ce nu se mai vorbește despre înființarea Muzeului Brâncuși și de ce nu au fost continuate demersurile pentru completarea dosarului de înscriere a Ansamblului Brâncuși de la Târgu-Jiu în Patrimoniul UNESCO. Potrivit lui Vulpescu, „niciodată atmosfera nu a fost atât de tulbure” la Ministerul Culturii ca în prezent.

„Niciodată nu au fost atâtea procese intentate de angajații Ministerului Culturii. Niciodată conflictele n-au fost mai multe și mai violente (a se vedea situația din primăvară, de la Opera Națională). Situația este tensionată și în Muzeele Naționale, unde managerii sunt schimbați în forță”, mai arată fostul ministru.Agerpres .