sâmbătă, iulie 27, 2024

Criză alimentară în Turcia, de Ramadan. Turcii stau la cozi imense pentru 1 kilogram de carne


Turcii stau la cozi imense, după ce s-a anunțat o criză la carne și lapte, în urma creșterii   prețului cu aproape 50 la sută.

Consiliul pentru carne și lapte din Turcia (ESK) a majorat prețul cărnii roșii cu 48% pe fondul crizei economice.

Prețul unui kilogram de carne tocată de vită a crescut de la 56 de lire(17 RON) la 83 de lire(25 RON), deoarece prețul unui kilogram de carne tocată de pui a crescut de la 62,50(19 RON) de lire la 92 de lire(27 RON) cu doar câteva zile înainte de postul de Ramadan.

Pe de altă parte, prețul unui kilogram de friptură a crescut de la 103 de lire(31 RON) la 152 de lire,(46 RON) în timp ce prețul unui kilogram de muschi de vită a devenit 228 de lire.(68 RON)

Pot cumpăra doar de 100 de lire 

O instituție de stat, Consiliul pentru carne și lapte din Turcia (ESK) vinde carne mai ieftină decât carmangeriile private ceea ce a dus la cozi imense. Din păcate, turcii pot cumpăra doar de 100 de lire, adică în jur de 1 kilogram și 200 de grame. 

ESK este o unitate din cadrul Instituției pentru Carne și Pește care a fost înființată ca Întreprindere Economică de Stat (SEE) în 1952. Obiectivul instituției este dezvoltarea creșterii animalelor naționale și îmbunătățirea productivității.

De ce a crescut prețul la carne?

Pe fondul crizei economice, Turcia a preferat ca în ultimele două luni să exporteze carne spre țările din orientul mijlociu, cu precădere Qatar, la un preț mai mare, ceea ce duce ca stocurile care rămân în țară pentru turci să fie limitate.

Criza alimentară continuă

Înainte de Ramazan Bayram s-au scumpit mai multe alimente de bază pentru turci în această perioadă, pe lângă carne, de exemplu, pita de Ramadan și curmalele.

Cu o săptămână înainte de Ramadan, Camera Brutarilor a anunțat creșterea cu 50 la sută a prețului la „Ramadan Pide” și o nouă reglementară a gramajului. 330 de grame de pită constă 6 lire și 500 de grame de pita costă 9 lire, pe când anul trecut în Ramadan, prețurile au fost de  4 lire pentru 370 de grame și 6 lire pentru 560 de grame, conform Medyabar.com

„Își permit să cumpere maximum jumătate de kilogram”

Curmalele, care sunt de nelipsit pe mesele turcilor, au început început să fie cu până la 35 la sută mai scumpe față de anul trecut.

„Acum așteptăm clienții noștri. Vindem curmale iraniene cu 25 de lire, curmale Ierusalim cu 100 lire, Medina cu 85 lire și curmale mari Ierusalim cu 160 lire. Cu două zile înainte de Ramadan, se formează o coadă, iar apoi vânzările continuă până în primele 10 zile de Ramadan. Anul trecut, vindeam curmale de la Ierusalim cu 65 de lire , anul acesta le vindem cu 100 de lire. Putem spune că există o creștere de 35 la sută. Cetățenii își permit să cumpere maximum jumătate de kilogram”, declară negustorul Eminönü Mustafa İğde, pentru T24.com.tr.

Turcia a raportat o inflație anuală de 54,4% în februarie, în timp ce grupul de cercetare independent ENAG a estimat cifra la 123,80%.

La începutul anului 2022, guvernul turc a majorat salariul minim național lunar cu 50%, ajungând la 4.250 de lire (287 USD).

Cetățenii turci se luptă să se adapteze și să supraviețuiască în fața prăbușirii lirei și a inflației în creștere.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.