miercuri, decembrie 11, 2024

Controlul preţurilor la medicamente : un deziderat !

Precizarea Ministerului Sănătății vine în urma unei interpelări a deputatului PSD Neviser Zaharcu privind controlul prețurilor la medicamente.

 „Misiunea principală a Ministerului Sănătății este să asigure accesul pacienților români la tratament. De aceea, politica de prețuri trebuie să fie una predictibilă și sustenabilă, astfel încât pacienții să nu aibă de suferit, iar medicamentele necesare lor să se găsească tot timpul în farmacii și spitale. După cum probabil știți, prețurile medicamentelor din România sunt stabilite în funcție de prețul cel mai mic din 12 state europene”, arată MS.

Reprezentanții ministerului admit că în perioada 2009 — 2015 s-au înregistrat în mai multe cazuri diferențe între prețurile la unele medicamente din România și din alte state europene, care nu au fost întotdeauna în beneficiul țării noastre.

 Ministerul Sănătății va duce o politică fermă în privința prețurilor medicamentelor, în favoarea pacienților și a bugetului asigurărilor sociale de sănătate, afirmă reprezentanții MS.

 

„Dumneavoastră precizați că bugetul asigurărilor de sănătate ar fi fost prejudiciat cu 2 milioane de euro, deoarece medicamentul Plavix a avut un preț aprobat de 51,75 de euro (preț CIP). În realitate, prețul pe care dumneavoastră vă bazați argumentația este cel din 2008, deci de acum 8 ani. Prețul acestui medicament este, în septembrie 2016, de 7,00 euro. Într-adevăr, în perioada 2009 — 2015, s-au înregistrat în mai multe cazuri diferențe între prețurile din România și din alte state europene, diferențe care nu au fost întotdeauna în beneficiul României. Există în acest sens mai multe analize ale Curții de Conturi a României”, afirmă reprezentanții Ministerului Sănătății pe pagina de Facebook, ca răspuns la interpelarea deputatului.

 Deputatul PSD Tulcea Neviser Zaharcu i-a cerut ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, printr-o interpelare parlamentară, să se preocupe mai mult de controlul prețurilor medicamentelor.

medoc

„Deoarece au fost prezentate informații care susțin existența unor diferențe semnificative de preț între medicamente similare comercializate în România și medicamente comercializate în celelalte state comunitare, specialiștii farmaciști vă sesizează cu privire la practicarea la nivel național a unor prețuri dezavantajoase la medicamentele compensate, cu un impact direct asupra bugetului asigurărilor sociale de sănătate. Spre exemplu, oamenii din sistem au sugerat cazul medicamentului Plavix, care a avut într-un an vânzări de 12,7 milioane de euro, conform studiilor efectuate pe piața farmaceutică din România, produsul având un preț aprobat de 51,75 euro (preț CIP), în comparație cu prețul practicat în Italia, de 42,46 euro. Numai în cazul comercializării acestui medicament prejudiciul adus bugetului de stat a fost de peste 2 milioane de euro”, a subliniat parlamentarul tulcean.agerpres.