Consumul de pește și fructe de mare cu conținut ridicat de mercur poate crește riscul îmbolnăvirii de scleroză laterală amiotrofică (SLA), potrivit unui studiu preliminar publicat luni de Academia Americană de Neurologie.
Cauza exactă a acestui tip de scleroză este necunoscută, dar unele studii anterioare sugerează că mercurul ar putea fi un factor de risc pentru această maladie. În SUA, principala sursă de expunere la mercur este consumul de pește contaminat cu acest metal neurotoxic. SLA, cunoscută și ca boala lui Lou Gehrig, este o afecțiune a sistemului nervos care atacă celulele nervoase (neuronii) aflate în creier și măduva spinării și nu poate fi vindecată.
Pentru a elabora acest studiu, cercetătorii au făcut un sondaj în rândul a 518 de persoane, dintre care 294 bolnave de scleroză și 224 care nu prezentau această boală. Oamenii de știință au concluzionat că printre cei care consumaseră regulat pește și fructe de mare, 25 la sută care consumaseră mai mult mercur prezentau un risc de două ori mai mare de contractare a bolii, decât cei care consumaseră cantități mai mici din acest metal.
Autorii au subliniat că studiul necesită și alte investigații pe această temă iar concluziile nu neagă faptul că un consum de pește este benefic pentru sănătate. Ceea ce sugerează studiul este că trebuie să se aleagă specii cu conținut scăzut de mercur și să se evite consumul de pește din apele contaminate cu acest metal.
Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din SUA recomandă ca femeile la vârsta fertilă și copiii să mănânce de trei ori pe săptămână pește ca somon sau sardine, cu nivel redus de mercur și bogați în nutrienți ca omega-3. FDA recomandă de asemenea să se evite peștele cu conținut ridicat de mercur precum peștele spadă sau rechinul.