miercuri, martie 27, 2024

Consiliului pentru Protecția Concurenței(CPC) din Bulgaria, protestează

Șase companii petroliere din Bulgaria, printre care OMV, Lukoil și NIS, prezente și în România, au fost acuzate de formarea unui cartel pentru fixarea unor prețuri ridicate, potrivit unui anunț al Consiliului pentru Protecția Concurenței (CPC) din Bulgaria, transmite site-ul de știri Novinite.

Companiile sunt Lukoil Bulgaria, Ekto Bulgaria, Shell Bulgaria, NIS Petrol, OMV Bulgaria și Petrol AD. Trei dintre acestea, respectiv Lukoil, NIS și OMV, activează și pe piața din România.

Inițial, ancheta, declanșată în luna februarie, a inclus și compania Rompetrol, însă aceasta nu se regăsește pe lista companiilor acuzate. Ancheta a fost declanșată după ce CPC a realizat o analiză sectorială care a relevat că aceste companii au menținut prețuri ridicate pentru perioade lungi de timp și nu au reacționat la scăderea cotațiilor petrolului și a prețurilor angro ale produselor petroliere, „ceea ce ar putea fi rezultatul unor practici anticoncurențiale, respectiv înțelegeri de tip cartel”, se arată în anunțul autorității de concurență, citat de Novinite.

Potrivit anunțului, companiile sunt acuzate că au încălcat articolul 15 din Legea de Protecție a Concurenței din Bulgaria, precum și articolul 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

 

Legislația bulgară în materie de concurență (Articolul 15 din Legea de Protecție a Concurenței), care nu diferă substanțial față de cea la nivel european, interzice „toate tipurile de înțelegeri între entități și asociații de entități, precum și practici concertate între două sau mai multe entități care au ca obiect sau efect prevenția, restricția sau distorsiunea concurenței pe piețele relevante”.

Bazându-se pe analize economice și juridice, CPC acuză acțiunile companiilor petroliere, considerându-le „o violare constând în înțelegeri și/sau practici coordonate interzise în ceea ce privește schimbul de informații privind prețurile, ceea ce a dus la politici comune de prețuri, precum și privind volumele vândute (cote de piață) și alte informații de piață”.

În 2012, Consiliul Concurenței din România a amendat șase companii petroliere (OMV Petrom, OMV Maketing, Rompetrol, Eni, Lukoil și MOL) pentru înțelegeri de tip cartel privind eliminarea de pe piață a unui produs. Amenda totală, respectiv 880 de milioane de lei (205 milioane de lei), a fost cea mai mare amendă aplicată companiilor petroliere din Europa.

 

Aceste activități „au fost întreprinse pentru a preveni, restricționa și viola concurența pe piața de retail din domeniul petrolului și a combustibililor diesel din țară”, mai spune autoritatea de concurență. Practicile companiilor au dus, de asemenea, la „eliminarea competiției, ceea ce determină înlăturarea mecanismelor pieței libere și impactează în mod nefavorabil mediul economic și interesul societății”.

Potrivit legislației, companiile pot prezenta obiecții scrise și pot cere audieri la CPC pentru a-și expune punctul de vedere

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Cel mai poluat oraș din Europa este în Turcia. Konya, singurul oraș din țară cu aer curat

Conform standardelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), valoarea PM2,5 ar trebui să fie de cel mult cinci μg/m3 pentru a respira aer curat într-o regiune.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.