vineri, noiembrie 22, 2024

Consiliul de Securitate al ONU: Ambasadorul Jinga discurs în dezbaterea „Protecţia civililor în conflictele armate”

Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga, a evidenţiat  în cadrul unei intervenţii în Consiliul de Securitate al ONU cu prilejul dezbaterii publice pe tema „Protecţia civililor în conflictele armate”, contribuţia ţării noastre la operaţiunile de menţinere a păcii şi aportul României la asigurarea protecţiei civililor în conflictele armate, informează un comunicat al misiunii permanente a României la ONU transmis Agerpres.

Dezbaterea publică a fost organizată de către preşedinţia poloneză a Consiliului, în prezenţa ministrului afacerilor externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz.

Evocând eforturile comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte protecţia civililor în conflicte armate, în contextul în care în 2019 se vor aniversa 20 de ani de la adoptarea primei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU privind protecţia civililor (rezoluţia 1265/1999), diplomatul român a exprimat îngrijorare cu privire la agravarea unor fenomene precum multiplicarea atacurilor asupra şcolilor şi spitalelor, limitarea accesului populaţiei civile din zonele de conflict la ajutoarele umanitare, urbanizarea conflictelor şi acutizarea ameninţărilor asimetrice, inclusiv atacarea personalului misiunilor de ONU de menţinere a păcii şi dificultatea crescândă de a deosebi combatanţii de civilii inocenţi.

Ambasadorul Ion Jinga a evidenţiat contribuţia României la operaţiunile de menţinere a păcii şi aportul ţării noastre la asigurarea protecţiei civililor în conflictele armate.

foto 2 predare-primire-misiune-afganistan-b30vm-la-b21vm
România susţine ferm propunerea secretarului general al ONU privind dezvoltarea unor politici naţionale pentru protecţia civililor în conflicte’ (Sursa foto: Misiunea Permanentă a României la ONU)

„România contribuie cu trupe la operaţiunile de menţinere a păcii sub drapel ONU începând din anul 1991. Peste 12.500 de militari, poliţişti şi personal de protecţie român au participat la 20 de misiuni ONU. În prezent, suntem prezenţi în două treimi din misiunile ONU pe teren şi vom continua să rămânem implicaţi. Înainte de trimiterea în misiuni de menţinere a păcii, contingentele româneşti participă la un program de pregătire riguros, în cadrul căruia protecţia civililor şi respectarea drepturilor omului reprezintă teme de bază”, a declarat Jinga, potrivit comunicatului citat.

Reprezentantul Permanent al României la ONU a subliniat, totodată, importanţa majoră a prevenirii conflictelor prin intermediul cooperării internaţionale, a respectării dreptului internaţional umanitar şi a drepturilor omului, sugerând trei direcţii principale de acţiune a comunităţii internaţionale.

„În primul rând, prevenirea conflictelor armate trebuie să rămână în centrul cooperării internaţionale, iar pentru asigurarea protecţiei civililor trebuie să plecăm de la identificarea şi soluţionarea cauzelor conflictelor. Dialogul politic, reconcilierea, consolidarea securităţii interne şi regionale, relansarea economică şi dezvoltarea socială sunt tot atâtea căi pentru crearea unui climat de pace durabilă. În al doilea rând, când activitatea de prevenire a eşuat şi ne confruntăm cu realitatea conflictului, asigurarea respectării dreptului internaţional umanitar şi a drepturilor omului are o importanţă crucială, fiind singura garanţie că, fie şi în război, demnitatea umană este protejată iar părţile aflate în conflict vor putea coexista din nou, după încheierea ostilităţilor. În al treilea rând, România susţine ferm propunerea secretarului general al ONU privind dezvoltarea unor politici naţionale pentru protecţia civililor în conflicte’, a mai spus diplomatul român.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.