vineri, aprilie 19, 2024

CLUJ-NAPOCA, UN MODEL DIN PUNCT DE VEDERE CULTURAL

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, spune, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de instituţia pe care o conduce, că municipiul Cluj este, din punct de vedere cultural, un model care trebuie sprijinit şi amplificat la nivel naţional.

„Ceea ce se întâmplă în domeniul cultural în Cluj-Napoca, emulaţia, entuziasmul şi profesionalismul regăsit atât la nivelul instituţiilor, cât şi la nivelul societăţii civile este, cu certitudine, un model care trebuie sprijinit şi care merită a fi urmat şi amplificat la nivel naţional, în cât mai multe oraşe ale României”, a declarat George Ivaşcu.

Ministrul Culturii a fost într-o vizită de lucru la Cluj-Napoca şi a avut întâlniri şi vizite de lucru la Opera Naţională Română, Teatrul Naţional Lucian Baga, Teatrul Maghiar de Stat, Opera Maghiară de Stat, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, precum şi întâlniri cu primarul Emil Boc, prefectul judeţului, cu primarul oraşului Turda, cu directorul Casei de Cultură a Studenţilor şi cu directorul Direcţiei de Cultură a judeţului Cluj.

foto 2 opera-nationala-cluj-e1506600188186
Opera Naţională din Cluj Napoca

Printre altele, în cadrul discuţiilor cu autorităţile Clujului au fost abordate aspecte privitoare la programele, evenimentele, activităţile şi preocupările culturale prezente şi viitoare ale instituţiilor respective, analiza activităţii curente şi a condiţiilor de creştere a performanţei şi eficienţei, realizarea de investiţii în infrastructură, reabilitarea, modernizarea şi creşterea calitativă a actului cultural prin dotări tehnice adecvate, extinderea şi susţinerea manifestărilor de mare anvergură, de talie naţională şi internaţională (Festivalul Internaţional de Teatru „Interferenţe”, Festivalul Teatrelor Naţionale, Festivalul Internaţional de Film – „TIFf”, Festivalul Internaţional de Carte etc).

foto 3 ivascu
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, spune, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de instituţia pe care o conduce, că municipiul Cluj este, din punct de vedere cultural, un model care trebuie sprijinit şi amplificat la nivel naţional.

De asemenea, „o atenţie deosebită” a fost acordată în aceste zile întâlnirilor cu societatea civilă şi cu întreprinzători privaţi care activează în domeniul cultural, în cadrul cărora au fost abordate teme referitoare la construirea unui parteneriat eficient de colaborare între MCIN şi societatea civilă (organizaţii, asociaţii, fundaţii) pentru creşterea valorică şi calitativă a activităţii acestora în domeniul culturii, susţinerea mai consistentă din partea MCIN a activităţilor diverselor entităţi ale societăţii civile, definirea cât mai clară a statutului artiştilor independenţi, implicarea societăţii civile în elaborarea Strategiei Naţionale pentru Cultură, revigorarea şi implementarea unor programe strategice precum „Oraşele României, capitale europene ale culturii”.

http://www.monitorulcj.ro/politica-administratie/63904-ministrul-george-iva%C5%9Fcu-clujul-cultural-este-un-model-care-trebuie-sprijinit#sthash.uvpKD06b.dpbs

 

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori.