duminică, noiembrie 10, 2024

CARE ESTE STADIUL PROBLEMEI RIDICĂRII MCV-ULUI ÎN PRIVINŢA ROMÂNIEI

Comisia Europeană (CE) şi preşedintele ei, Jean-Claude Juncker, doresc ridicarea MCV-ului în privinţa României, în contextul în care ţara noastră va trebui să aibă o poziţie de putere în negocierea Brexit-ului cu Marea Britanie, din 2019, când va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, europarlamentarul Norica Nicolai (ALDE).

Norica Nicolai:”Vă pot spune că actuala Comisie Europeană şi preşedintele Junker îşi doresc ridicarea MCV pentru că rolul României, în 2019, este foarte important, pentru că la masa negocierilor pe Brexit vor sta CE, Marea Britanie şi preşedinţia rotativă

Totodată, ea a anunţat că a solicitat la Bruxelles, împreună cu europarlamentarul Mircea Diaconu, organizarea unei dezbateri pe tema conduitei CE în raport cu statele membre privind mecanismele Justiţiei.

”Vă pot spune că actuala Comisie Europeană şi preşedintele Junker îşi doresc ridicarea MCV pentru că rolul României, în 2019, este foarte important, pentru că la masa negocierilor pe Brexit vor sta CE, Marea Britanie şi preşedinţia rotativă. Or, să ai o ţară cu o astfel de etichetare, de corupţie, îşi creează dificultăţi în negociere şi nu este deloc uşor să negociezi cu Marea Britanie, care ştiţi cât de vehement se opune pe anumite capitole pe care noi le dorim să fie corect reglementate – libera circulaţie a persoanelor şi piaţa unică în care România are mari interese şi din care cred că vom ieşi uşor şifonaţi, pentru că noi avem un excendent de balanţă comercială cu Marea Britanie de un milliard de euro şi nu e uşor să pierdem acest avantaj competitiv la exportul produselor româneşti pe piaţa britanică. Deci Comisia Europeană îşi doreşte ridicarea acestui mecanism şi noi vom presa, ca să avem o dezbatere finală în Parlamentul European, eu şi cu Mircea Diaconu am cerut asta – vrem o dezbatere pe conduita Comisiei şi pe relaţiile cu statele membre pe mecanismele din Justiţie”, a arătat Norica Nicolai.

”Eu şi cu Mircea Diaconu am cerut asta – vrem o dezbatere pe conduita Comisiei şi pe relaţiile cu statele membre pe mecanismele din Justiţie”, a arătat Norica Nicolai.”

Testamentul clericului Fethullah Gülen dezvăluie donația de drepturi de autor

Potrivit unui anunț făcut de site-ul Herkul, fundația „Cascade Trust” deține autoritate asupra redevențelor din cărțile clericului.

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.