luni, noiembrie 11, 2024

BULGARIA, MAI APROAPE DE ADERAREA LA EURO

Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, este cu un pas mai aproape de aderarea la euro, după ce, la întâlnirea de joi a Eurogrupului, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană au anunţat că evaluarea ar putea fi finalizată în „aproximativ un an”, transmit AFP şi Reuters.

Eurogrupul include miniştrii de Finanţe din cele 19 state membre ale zonei euro, ţări care sunt şi membre ale proiectului uniunii bancare destinat să consolideze stabilitatea financiară a blocului comunitar

Bulgaria îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb – n. r.). Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, inflaţia este scăzută, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează excedent bugetar.

foto 2 goranov
Ministrul de Finanţe Vladislav Goranov a făcut recent un apel către statele membre ale zonei euro să se abţină să formuleze noi solicitări Bulgariei, care vrea să devină a 20-a ţară membră a zonei euro.

Dar unele state din zona euro, îngrijorate de faptul că PIB-ul per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, precum şi de impactul corupţiei asupra băncilor bulgare, nu doresc ca Sofia să adere la zona euro prea curând.

Primul pas va fi aderarea la uniunea bancară, un proces care va dura aproximativ un an. Ţările membre ale uniunii bancare trebuie să transfere către organismele UE puterea de a superviza băncile importante şi aceea de a se ocupa de soluţionarea băncilor cu probleme. După ce procesul este finalizat sub supervizarea BCE, Bulgaria va putea depune cerere pentru aderarea la ERM-2, anticamera zonei euro, unde va rămâne cel puţin doi ani.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că statele din zona euro şi Bruxelles-ul au cerut autorităţilor de la Sofia să extindă verificările asupra băncilor şi să accepte ca acestea să fie supervizate din afară, înainte ca ţara să intre în ERM-2. Deşi, iniţial, autorităţile de la Sofia insistau ca Bulgaria să adere la uniunea bancară abia după aderarea la ERM-2, se pare că în cele din urmă oficialii bulgari au făcut unele angajamente într-o scrisoare trimisă către autorităţile din zona euro. Natura exactă a acestor promisiuni nu a fost dezvăluită, însă doi oficiali europeni care au dorit să-şi păstreze anonimatul au apreciat că scrisoarea este una pozitivă, în condiţiile în care include angajamente cu privire la sectorul bancar.

în timp ce aderarea Bulgariei la ERM-2 a primit sprijinul cancelarului german Angela Merkel şi al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, BCE a fost mai reticentă, având în vedere că au trecut doar câţiva ani după ce a patra mare bancă din Bulgaria a intrat în colaps, ceea ce a declanşat demisia guvernatorului Băncii Naţionale şi alegeri anticipate.

„În decurs de un an, vom putea să intrăm simultan într-o cooperare mai strânsă în cadrul uniunii bancare şi ERM. Însă, avem nevoie de angajamente ferme din partea partenerilor noştri că nu vom intra într-un joc fără sfârşit”, a spus Goranov.

Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Bulgaria urmează de mai mulţi ani un regim de austeritate, denumit Consiliul monetar, în conformitate cu care moneda naţională (leva) a fost legată mai întâi de marca germană şi ulterior de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis ţării vecine să menţină indicatori macroeconomici stabili şi printre cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa.

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).