joi, martie 28, 2024

BANI PENTRU AJUTOR ACORDAT SIRIEI

Donatorii internaționali reuniţi la Bruxelles s-au angajat să acorde 4,4 miliarde de dolari (3,6 miliarde de euro) ajutor pentru Siria pentru anul 2018, a anunțat miercuri Mark Lowcock, şeful biroului ONU pentru afaceri umanitare, relatează AFP şi dpa.

‘Bănuiala mea este că, până la sfârşitul zilei, vom avea angajamente pentru anul 2018 în valoare de 4,4 miliarde de dolari’, a declarat Mark Lowcock la conferinţa donatorilor găzduită de Uniunea Europeană şi ONU.

El a mulţumit în special Uniunii Europene, Germaniei şi Marii Britanii pentru ‘sumele foarte mari’ promise.

Mark Lowcock, Secretar general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutoarelor de urgenţă ale ONU
Mark Lowcock, Secretar general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutoarelor de urgenţă ale ONU

‘Este un început bun, chiar dacă ne-am fi dorit mai mult’, a spus Lowcock, menţionând că Statele Unite, unul dintre cei mai mari contribuabili, nu au precizat încă valoarea angajamentului lor.

Organizatorii conferinţei sperau să strângă în total 9 miliarde de dolari (7,3 miliarde de euro) pentru anul 2018. ONU a calculat nevoile pentru ajutorul umanitar în Siria la 3,5 miliarde de dolari (2,8 miliarde euro) şi la 5,6 miliarde de dolari (4,5 miliarde de euro) pentru sprijinirea refugiaţilor din ţările vecine.

‘Sumele promise (miercuri) sunt departe de a fi neglijabile. (…) Vom avea promisiuni suplimentare până la sfârşitul anului’, a declarat oficialul ONU.

Se aşteaptă de asemenea un acord din partea statelor membre UE cu privire la ajutorul financiar pentru refugiaţii din Turcia, care se ridică la 3 miliarde de euro pe o perioadă de doi ani.

Unii donatori, precum Germania şi Franţa, au făcut angajamente pentru mai mulţi ani. ‘Promisiunile pentru anul 2019 şi cei următori ajung la 3,4 miliarde de dolari’, a mai spus Mark Lowcock.

http://www.liberation.fr/planete/2018/04/24/syrie-conference-des-donateurs-a-bruxelles-pour-eviter-un-desastre-humanitaire_1645530

https://www.rtbf.be/info/monde/detail_nouvelle-conference-des-donateurs-a-bruxelles-pour-l-avenir-de-la-syrie?id=9900507

https://www.journalducameroun.com/syrie-conference-des-donateurs-a-bruxelles-pour-eviter-un-desastre-humanitaire-2/

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Cel mai poluat oraș din Europa este în Turcia. Konya, singurul oraș din țară cu aer curat

Conform standardelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), valoarea PM2,5 ar trebui să fie de cel mult cinci μg/m3 pentru a respira aer curat într-o regiune.

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Erdoğan va merge la Casa Albă pentru prima dată ca invitat a lui Joe Biden

Dacă informațiile se dovedesc adevărate, Erdogan și Biden, care au purtat deja discuții la summituri internaționale, se vor întâlni pentru prima dată în Biroul Oval.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.