joi, martie 5, 2026

Turcia a sechestrat averea unui ziarist din România. Necdet Celik:”Eu nu sunt terorist, sunt ziarist”

Autoritățile turc au sechestrat averea unui ziarist turc din România și a altor 205 de susținători ai clericului Fethullah Gulen, pentru “a prevenii finanțarea terorismului”.

Decretul semnat de ministrul de interne și ministrul finanțelor a fost publicat în monitorul oficial, miercuri dimineață, invocând articolul 6415 din Codul Penal pentru „prevenirea finanțării terorismului”, prin care a fost sechestrată averea lui Necdet Celik, jurnalist aflat în România și a mai multor ziariști turci.

„Eu nu m-am implicat în nicio infracțiune, eu nu sunt terorist, sunt ziarist. Condamn vehement aceasta decizie. Oricum în Turcia nu am nimic, nici cont bancar, nici măcar un teren de un metru pătrat. Toata averea mea este legitimația de presă, o maşina şi un card bancar emis în România. Voi continua să scriu adevăruri, voi continua să-i deranjez pe toți cei care fac abuzuri și încalcă drepturile omului”,  a declarat Celik.

Decretul conține numele a 377 de persoane, din care 205 considerate adepți ai Mișcării Gulen. Pe listă se află și fostul redactorul-șef al ziarului Zaman, închis de guvern, Ekrem Dumanli, directorul general al Samonyolu TV, Hidayet Karaca, patronul trustului Ipek Media, Akin Ipek. Pe listă mai are și un editorialist Cemal Ușșak, care a murit în urmă cu aproape cinci ani, în exil.

După puciul eșuat din 15 iulie 2016, prin decrete prezidențiale au fost închise 170 de redacții, iar peste 170 de ziariști și angajați media au fost închiși după gratii, potrivit jailedjournos.com

Efectul flăcării din Golful Persic: Cum se poziționează Turcia față de Iran

Relaţia dintre Turcia și Iran a revenit în prim‑planul preocupărilor regionale după ce Statele Unite și Israelul au lansat lovituri împotriva Iranului și, ca răspuns,...

İmamoğlu conduce cu 16 puncte față de Erdoğan în potențialele alegeri prezidențiale

Un nou sondaj de opinie realizat în Turcia indică un avans semnificativ al principalului candidat al opoziției în fața președintelui în exercițiu,...

Cheltuielile lunare de bază pentru o familie de patru persoane în Turcia au atins 2.231  euro

Cheltuielile lunare necesare unei familii de patru persoane pentru a acoperi nevoile de bază: inclusiv alimente, locuinţă, transport, educaţie şi servicii medicale,...