Când am aflat că, luni seară, a murit Mustafa Ali Mehmet, unul dintre oamenii proeminenți din România, am scris un text rapid și l-am pus pe site și pagina de Facebook.
Apoi, pentru a fi alături de profesorul Mehmet pe ultimul său drum, l-am sunat pe colegul meu Hayri Gül, care avea legătură mai strânsă cu istoricul și am plecat împreună la locul de înmormântare.
Nu am fost la înmormântare doar ca jurnalist, doar pentru a raporta despre înmormântarea unei persoane cunoscute din România, care a fost chiar comemorată la Marea Adunare Națională a Turciei.
Am fost dintr-un motiv mult mai puternic, care este baza credinței islamice, care ne învață că prezența noastră, a tuturor, la înmormântare, este o datorie față de odihna sufletului profesorului.
Mai mult, nu am vrut să merg mai devreme la locul de înmormântare, pentru a evita orice conflict cu ceilalți participanții. Oricum, nu aveam nicio treabă cu ei, iar obiectivul meu era să filmez rugăciunea de înmormântare și să colectez imaginile care vor rămâne în istorie.
La nici un minut de la începerea rugăciunii…
Când am ajuns la cimitir, imamul abia începuse rugăciunea. Am renunțat la transmisiunea live, și doar am filmat cu telefonul.
Nu a trecut un minut, iar vice consulul Sait Evren Guner s-a retras de la rugăciune venind către mine pentru a mă împiedica să filmez.
Eram aproape de corpul neînsuflețit al profesorului, iar oamenii încă se rugau. Astfel, am preferat să mă retrag pentru ca discuția să nu deranjeze rugăciunea. Güner a ridicat totul și a insistat continuu că nu pot filma. Nu mi-a respectat nici rugăciunea, nici profesia.
Cu toate că spunea că nu pot filma, rudele decedatului nu au avut nici o restricție privind participarea și urmărirea momentului de către presă. Mai mult, erau mulți membri de la ambasadă și alte organizații, dar și alți doi jurnaliști erau și ei prezenți.
Viceconsulul a motivat interzicerea mea, argumentând că „Suntem pe teritoriul Turciei’’. Cu toate acestea, eu și colegul meu Hayri, am intrat fără probleme, nimeni nu ne-a oprit. Ba mai mult, ne-am salutat la intrare cu șoferul ambasadorului.
“Teroriștii căutați sunt la cimitir”
Viceconsulul Guner, împreună cu un alt angajat al ambasadei, au insistat să mă scoată afară, amenințând că vor chema jandarmeria.
Mai mult, ambasadorul Füsun Aramaz i-a ordonat angajatului Oktay să cheme jandarmii pentru că „teroriștii căutați sunt la cimitir”.
Nu am vrut să prelungesc discuția pentru că scopul meu nu era show-ul, astfel, am părăsit terenul.
Dacă aș fi vrut să fac un spectacol, aș fi așteptat până ajung jandarmii, aș fi filmat cum am fost forțat să ies de la cimitir. Aș fi putut să încep să declanșez o criza diplomatică. Aș fi putut, dar nu m-a lăsat conștiința să fac așa ceva.
Cu o zi înainte am filmat în același loc, fără nicio problemă
Încă un detaliu important: Am filmat și am postat pe canalul de Youtube, rezumatul săptămânii în urmă cu o zi, luni, în același loc. Totul a fost bine. Ne-am înțeles foarte bine cu angajatul cimitirului, care, după o zi a încercat să spargă telefonul colegului meu.
Lipsa de diplomație și moartea conștiinței
Într-o țară normală, interzicerea accesului unui ziarist într-o zonă publica este material scandalos pentru presă. Diplomații nu ar putea să nu cunoască acest lucru. Ei au călcat în picioare onoarea profesiei.
Oricum, acesta nu este prima dată, iar pentru diplomații turci acest gest este unul normal. Să nu uităm că anul trecut, vice ambasadorul american a fost dat jos de pe scenă de către oficialii turci din Constanța.
Păcat! Nu se comportă ca diplomați, se comporta ca sclavii regimului autoritar. Faptul că ambele scandaluri au avut loc într-un eveniment religios, asta arată că ei încalcă orice fel de valoare, pentru a arăta fidelitate autorităților de la Ankara și pentru a-și păstra funcțiile.
Un alt motiv pentru gesturile lor pline de ură îndreptată asupra mea, este protestul meu de duminică, din Piața Constituției. Am stat pe un scaun alb de plastic, era modul în care unul dintre zecile de deținuți politici a murit.
Crima mea? Am atras atenția asupra acțiunilor de încălcare a drepturilor omului din Turcia, stând pe un scaun de plastic.
M-au descris ca „teroristul căutat” pentru că am protestat. Un ziarist dacă nu se poziționează în favoarea guvernului, devine terorist.
De-ar fi scopul meu, show-ul…
Am explicat deja motivul prezenței mele. Dacă intenția mea ar fi fost show-ul, cum am fost acuzat, aș fi încercat cu încăpățânare să particip la ceremonia din 29 octombrie, de Ziua Națională a Turciei, care a fost marcată în același loc, imediat la o zi după incidentul de la înmormântare.
Scriu acest lucru clar: Eu sunt ziarist, merg oriunde, văd un eveniment, și cum mă obliga meseria, voi continua să merg.
Regulile jurnalismului, dar mai ales datoria de a informa cetățenii de pe teritoriul României, sunt clare! Nimeni nu mă poate împiedica atâta timp cât respect codul deontologic al meseriilor din țară.
Dacă cineva nu vrea să mă întâlnească la un eveniment, poate să nu vină! Este alegere lor! Cu bunăcredință, permiteți-mi să mai dau un ultim îndemn: Părăsiți jargonul fascist, acest limbaj nu are efect în România și nicio altă țară democratică.
