La 8 februarie 2017, Alin Petrache a fost ales, în unanimitate, președinte al Federației Române de Rugby pentru un mandat de trei ani (2017-2020), în cadrul Adunării Generale de alegeri. Petrache a fost singurul candidat pentru acest post.
Fost căpitan al echipei naționale de rugby (32 de selecții), Alin Petrache și-a început cariera la clubul Locomotiva, după care a jucat la Dinamo București, de unde s-a transferat la London Scottish. Apoi a evoluat în Franța, la RC Paris, Bordeaux Begles, RC Toulon și AS Beziers.
Petrache Adrian-Alin s-a născut la 29 octombrie 1976, la București şi din 1991 până în 1995 a învățat la Liceul teoretic „Aurel Vlaicu”. A urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Academiei Naționale de Educație Fizică din București în perioada 1995-1999. Se specializează în managementul aprovizionării și desfacerii la ASE București (2001-2002).
Obține o diplomă de formare specializată în administrație publică în cadrul Institutului Național de Administrație, în anul 2004. În același an devine doctor în Educație Fizică și Sport, iar în iunie 2005 devine lector universitar la Academia de Înalte Studii Militare București. Între 2005 și 2006 a studiat Securitate și apărare națională la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unde, în 2006, obține un master.
Între 2005 și 2008 a fost secretar General adjunct la Comitetul Olimpic Român; în 2012 a fost vicepreședintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret (2012-2013).
Începând cu anul 2009 a fost președintele Federației Române de Rugby, calitate la care a renunțat la 4 iunie 2014. La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 a fost ales deputat PSD în colegiul 15 din București. A demisionat din Parlament la data de 11 iunie 2014.
La 29 mai 2014 a fost ales în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, din primul tur de scrutin la alegerile desfășurate cu prilejul Adunării Generale a forului olimpic național, calitate din care a demisionat la sfârșitul lunii august 2016.
Este în prezent președinte interimar al Clubului Sportiv Municipal București. www.cdep.ro,