vineri, noiembrie 1, 2024

Austria va bloca negocierile cu Turcia pentru aderarea la UE

Austria va bloca negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană din cauza nerespectării repetate a drepturilor omului de către guvernul de la Ankara, a anunțat sâmbătă ministrul austriac de externe Sebastian Kurz, citat de DPA.

Miniștrii de externe ai țărilor membre UE se vor întâlni marți la Bruxelles pentru a discuta cu vor proceda în privința Turciei, însă această decizie cere unanimitate.

 UE ar trebuie să suspende negocierile de aderare, mai ales că Parlamentul European a cerut acest lucru printr-o rezoluție adoptată în plen.

 „Oameni care au păreri diferite sunt intimidați, politicieni de opoziției sunt arestați, vor să introducă pedeapsa cu moartea. Avem nevoie de o reacție clară din partea UE”, a spus ministrul austriac de externe Sebastian Kurz.

 

 Kurz a mai spus că poziția Austriei este coordonată cu cea a Bulgariei și a Olandei. Ministrul de externe austriac a mai spus că UE nu ar trebui să se teamă că încetarea negocierilor va dăuna acordului cu privire la criza migrației.

 „Dacă lăsăm Turcia să facă tot ce vrea din cauza acordului cu privire la refugiați și dacă ne prefacem că nu vedem, vom deveni în mod periculos dependenți de Turcia”, a mai spus Kurz.Reamintim că o poziţie la fel de fermă a avut şi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini,indignată de  ideea preşedintelui Erdogan de a reinstaura pedeapsa cu moartea şi incitând populaţia ţării sale şi parlamentul  să se pronunţe în acest sens.

 (Austria’s FM Kurz: Turkey does not have a place in the European Union)

Peste 20.000 de persoane l-au condus pe Fethullah Gülen pe ultimul drum. Condoleanțe din întreagă lume

Personalități proeminente, printre care politicieni, teologi și activiști, din întreaga lume au adus un omagiu învățăturilor și perspectivelor savantului Fethullah Gülen care au inspirat o mișcare socială globală.

Milioane de oameni deplâng moartea unui rezident din Pennsylvania care a condus o mișcare mondială pentru pace 

Născut în Erzurum, Turcia, în 1941, Gülen a servit ca imam în moscheile locale, dar a devenit unul dintre cei mai influenți lideri islamici din lume. În ultimii săi ani, el a găsit un adăpost în Saylorsburg, Pennsylvania, după ce a fugit din Turcia pe fondul presiunii politice crescânde în 1999.

Istanbul: Proteste după ce primarul unui district a fost arestat pentru „terorism”

Rezidenții din Istanbul s-au adunat la Tribunalul Çağlayan, unde primarul a fost adus după ce primarul districtului Esenyurt, Ahmet Özer, din partidul de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP) din Turcia, a fost arestat sub acuzația de „apartenere la organizația teroristă armată Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Greta Thunberg în Turcia. Vizită la postul de radio închis după ce s-a discutat despre genocidul armean

Organismul de supraveghere al emisiunilor din Turcia, RTUK, a suspendat Açık Radyo timp de cinci zile în mai pe motiv că ar fi incitat la ură, apoi și-a retras licența în iulie, deși a continuat să transmită până la jumătatea lunii octombrie.

Turcia marchează Ziua Republicii cu mesaje politice de unitate națională pe fondul diviziunilor profunde

Cu toate acestea, unele mesaje au fost total diferite. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a cerut victoria asupra terorismului și reprezentanții opoziției au cerut revenirea la idealurile fondatoare ale republicii sub Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne.