Conform unui articol amplu scris de Nafeez Ahmed, având ca sursă argumentele aduse de un șef de poliție demisionat, Turcia i-a sprijinit în mod expres pe luptătorii „Statului Islamic din Irak și Siria” (ISIS), le-a trimis arme sub pretext că acorda ajutor umanitar celor nevoiaşi; în plus, le-a vândut şi petrol, cooperând cu Guvernul Regional din Kurdistan (KRG) din nordul Irakului.
Din pricina acuzațiilor, fiul șefului poliției (în vârstă de 19 ani) a ajuns să fie arestat, constituind cea mai recentă victimă a represiunii de amploare din Turcia de după puciul de astă-vară.
Articolul, care a apărut pe site-ul INSURGE INTELIGENCE – Medium, face referire la un interviu detaliat cu Ahmet Sait Yayla (fost şef al direcţiei de combatere a terorismului a Poliției Naționale din Turcia între 2010 și 2012 – înainte de a lucra ca șef al direcţiei responsabile de ordinea publică şi de prevenirea criminalității, până în 2014).
„Turcia sprijină aşa-zisul Stat Islamic şi alte grupuri jihadiste”, a declarat Yayla într-un interviu acordat mai demult lui Ahmed, după lansarea cărţii sale intitulate „Dezertori ai ISIS: Relatări direct de la sursă ale Califatului terorist,” o colaborare cu prof. Anne Speckhard, consultant la NATO şi Pentagon cu specializare în psihologia radicalizării.
Yayla crede că a fost pedepsit pentru dezvăluirea faptului că Președintele Recep Tayyip Erdoğan acordă sprijin organizaţiei ISIS, o tactică geopolitică având ca scop extinderea influenței Turciei în întreaga regiune și eliminarea adversarilor politici, după cum se menționează în raportul Medium.
În ciuda pericolului considerabil pe care-l riscă familia sa rămasă în Turcia, Yayla continuă să vorbească: „În primul rând, am luat cunoştinţă de acest lucru în calitate de șef al poliției naționale turce, prin prisma experienţelor mele personale; acesta este motivul pentru care am ajuns să-mi dau demisia. În al doilea rând, ştiu ce ştiu din cauza foștilor teroriști ISIS pe care i-am intervievat, ca parte a cercetărilor mele privitor la fenomenul jihadismului contemporan. Mulţi dintre aceştia spun că ISIS se bucură de sprijinul oficial al Turciei.”
Premisa: IHH a furnizat arme extremiștilor sub pretextul acordării ajutorului umanitar
Potrivit lui Yayla, nu numai că au beneficiat luptătorii ISIS de tratament medical și de protecţie pe teritoriul Turciei (oficial, persoane dezavantajate au primit „ajutor umanitar”, acordat prin intermediul Fundației pentru Ajutor Umanitar – IHH), ci, mai mult, Turcia a aprovizionat ISIS cu arme de foc. „Am fost implicat în mod indirect, încă de la început, în investigarea anti-terorism a IHH”, a mărturisit Yayla.
„Liderul IHH a fost arestat ca urmare a acestor investigații demarate la momentul respectiv, din cauza dovezilor incriminatoare obținute (cum că acest grup a sprijinit ISIS într-o mare măsură). IHH a oferit arme și muniție mai multor grupuri jihadiste din Siria, nelimitându-se la ISIS”.
Principalul aliat al IHH în cadrul guvernului turc era Hakan Fidan, în prezent Şeful Serviciului Turc de Informații, care s-a aflat în fruntea Agenției de Cooperare și Dezvoltare din Turcia (TIKA) între 2003 şi 2007, conform spuselor lui Yayla.
Yayla argumentează că Fidan ar fi fost implicat în unele crime – încă nerezolvate – comise în anii 1990
Yayla declară că Fidan a fost suspect principal într-o serie de atacuri teroriste din anii 1990, când Yayla lucra la poliția din Ankara. Este vorba de asasinări avându-i ca ţintă pe mai mulţi intelectuali turci de stânga afiliaţi ziarului Cumhuriyet (care au constat în atacuri cu mașini prevăzute cu bombe și colete cu explozibili). Printre victime s-au numărat şi jurnalistul Uğur Mumcu, activista pentru drepturile femeilor Bahriye Üçok și intelectualul Ahmet Taner Kıșlalı.