joi, noiembrie 14, 2024

România, locul 4 în Deloitte CE Top 500

România se clasează pe locul al patrulea în clasamentul țărilor din regiune, iar companiile cel mai bine clasate sunt Automobile Dacia, OMV Petrom și Rompetrol Rafinare, relevă rezultatele celei de-a 10-a ediții a Raportului Deloitte CE Top 500, prezentat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de către Lars Wiechen, partener-coordonator al Departamentului de Consultanță Financiară Deloitte România.

Veniturile totale înregistrate în 2015 de companiile prezente în Deloitte CE Top 500 și care activează pe plan local sunt de 46,4 miliarde de euro, în ușoară creștere față de anul precedent.

Rezultatele raportului relevă faptul că retailul a consemnat cea mai mare rată de creștere, iar companiile din acest domeniu au avut, în 2015, un salt al afacerilor de 17,8%, comparativ cu anul 2014. Companiile din retail reprezintă 20% din totalul companiilor românești prezente în clasament.

În 2015, rata medie a creșterii anuale în euro a companiilor românești a fost de 6%, față de 5,3%, în anul anterior.

În acest context, cu cele 46 de țări prezente în topul Deloitte, ca și anul trecut, România își menține poziția a 4-a. Totodată, 25 de companii românești și-au îmbunătățit poziția în clasament, iar cinci firme au intrat în premieră în top.

Automobile Dacia este cea mai bine clasată companie autohtonă în Deloitte CE Top 500, ocupând locul 25 în clasamentul regional, cu o creștere a veniturilor de 1,7% (4,3 miliarde euro), urmată de OMV Petrom (locul 27, venituri de 4 miliarde euro) și Rompetrol Rafinare (locul 52, venituri de 2,5 miliarde euro).

‘Deși puternic afectată de scăderea prețului petrolului, industria energiei și resurselor a contribuit semnificativ la poziția României în clasamentul final, generând venituri de 17 miliarde de euro, urmată de industria bunurilor de consum, cu 15 miliarde de euro’, se noteză în Raportul Deloitte.

Potrivit sursei citate, companiile cu cea mai spectaculoasă evoluție în top au fost Tinmar (urcare de 92 de poziții, până pe locul 308), Lidl (+79 de poziții până pe 185) și Mega Image (+74 de locuri până pe 266). De asemenea, Profi Rom Food este compania cu cea mai mare rată de creștere anuală a veniturilor, de 38,1%, în rândul companiilor românești.

‘Creșterea a fost impulsionată de producția industrială și exporturi în anii 2013 — 2014 și de revenirea treptată a cererii interne, în 2014. Anul 2015 a fost caracterizat de creșterea consumului și a investițiilor. Este de așteptat ca România să surclaseze alte țări din regiune în 2016, iar în anii următori se anticipează o creștere solidă’, a afirmat Lars Wiechen.

La nivel general, în Raportul Deloitte CE Top 500, primele cinci locuri sunt identice cu cele din 2014, respectiv PKN Orlen (Polonia) — dar cu scăderi ale veniturilor cu 17,2%, urmată de MOL (Ungaria) — cu venituri cu 15,6% mai mici în 2015, Skoda Auto (Cehia) — creștere de 6,3%, Jeronimo Martins Poland și Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo (PGNiG) din Polonia.

Pentru întocmirea raportului CE Top 500, Deloitte a realizat un sondaj în rândul liderilor celor mai mari companii din regiune, iar 17% dintre companiile românești prezente în clasament au răspuns că transformarea digitală reprezintă o prioritate și că integrarea ultimelor tehnologii în beneficiul consumatorilor este un deziderat.

Clasamentul CE Top 500 este realizat pe baza veniturilor din vânzări înregistrate în situațiile financiare individuale sau consolidate pentru anul fiscal 2015. A 10-a ediție a raportului include cele mai mari companii din 18 țări din Europa Centrală și de Est, plus Ucraina, pe baza veniturilor raportate pentru anul financiar anterior, cele mai mari bănci pe baza activelor totale și cele mai mari

companii de asigurare după primelor brute subscrise. Ierarhia include 500 de companii de top, 50 de bănci și 50 de companii de asigurare. Deloitte, Agerpres.

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.