sâmbătă, mai 4, 2024

Le Figaro: Turcia mandate de arestare împotriva universitarilor

Prigoană fără precedent la toate nivelele: după armată, presă, lumea politică, învăţământ sunt vizate universităţile şi vârfurile mediului economic. O ţară decapitată în ce are ea mai bun, mai valoros.

 Parchetul turc a lansat mandate de arestare vizând 146 de universitari, în principal din oraşele Istanbul şi Konya, acuzaţi de a fi în raporturi cu gânditorul islamic  Fethullah Gülen, anunţă astăzi cel mai important cotidian francez, le Figaro reluând ştiri din media locală turcă. Mandatele au fost emise pe numele a 84 de profsori universitari originari din Konya,62 de profesori de la Universitatea din Istanbul.

44 de universitari au fost plasaţi în arest preventiv la Marea Universitate din Istanbul şi 29 alţii la Konya în cadrul unei acţiuni desfăşurate în 17 provincii ale ţării, relatează agenţiile Anadolu şi Dogan.

Poliţia a efectuat perchiziţii în birourile universitarilor  din campusurile universitare dar şi la domiciliul acestora.  Fostul rector la universităţii Selçuk din Konya, important oraş cultural conservator din centrul anatolian şi fief al partidului aflat la putere, profesorul universitar Hakki Gökbel, figurează printre cei arestaţi.

Epurările masive lansate de Erdogan după puciul eşuat din 15 iulie a.c. au suscitat vii proteste în străinătate. Aceste epurări masive vizeazî darea afaară a si mpatizanţilor mişcării Gulen din posturile ocupate în administraţie, funcţiile publice, magistratură, învăţământ armată şi economie. Puterea doreşte de asemenea să suprime toate sursele de finanţare ale reţelei de şcoli şi instituţii culturale deţinute de simpatizanţii lui Gulen, pe care în acest moment Erdogan îl numeşte „inamicul numărul unu„.

Predicatorul în vârstă de 75 de ani ,autoexilat încă din 1999 în SUA,  neagă orice implicare în loviura eşuată.

Într-o recapitulare sumară, mai bine de 5000 de funcţionari au fost deferiţi justiţiei, peste 80 000 suspendaţi, a anunţat primul ministru 9 iar peste alţi 80 000 sunt în închisoare.

Brigada financiară s-a dezlănţuit în represiunea sa faţă de sferele economice suspectate dea fi finanţat reţeaua Gulen şi era în căutarea altor 18 proprietari de întreprinderi din Istanbul, inima economică a Turciei. Ieri, epurarea implacabilă atinsese deja cote îngrijorătoare :   cifra totală  vizată de această mişcare arepresivă a guvernului este confiscarea a 3 miliarde de dolari, precum şi importanta Confederaţie Patronală TUSKON. Cel puţin 65 de antreprenori au fost plasaţi în arest preventiv dar mai există încă 295 de suspecţi. Între aceştia, şi Ömer Faruk Kavurmaci, ginerele primarului Istanbulului (care face parte din partidul aflat la putere, AKP ).

Sursa: http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2016/08/19/97001-20160819FILWWW00081-turquie-mandats-d-arret-contre-84-universitaires.php

 

 

 

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.